Concert festiv la bazilica romano-catolică din Oradea. Evenimentul este dedicat aniversării a 60 de ani de la martiriul Fericitului Bogdánffy Szilárd, episcop al diecezei.
În cadrul concertului, programat saâmătă, de la ora 19.00, vor fi prezentate lucrări ale compozitorilor: Liszt Ferenc – Missa Încoronării şi Tu es Petrus, C.M. von Weber –Gloria et Honore, interpretate de Corurile şi Orchestrele reunite ale Catedralelor episcopale din Oradea şi Timişoara. Dirijează: Conf. Univ. Dr. Kristófi János Zsigmond, capelmaestru al Catedralei din Oradea şi Prof. Univ. Dr. Walter Kindl, capelmaestru al Catedralei din Timişoara.
Lucrarea compozitorului Franz Liszt intitulată Missa Coronationalis a fost realizată în anul 1867 cu ocazia încoronării lui Franz Josef I., ca rege al Ungariei. Prima audiţie a acestei lucrări în Catedrala Încoronării din Buda (Biserica Sfântului Matia) nu a fost lipsită de peripeţii. În pregătirea ceremoniei încoronării, compozitorul Franz Liszt a fost solicitat din partea primatului Bisericii Catolice maghiare să compună o lucrare-missa pentru această ocazie. Curtea imperială nu a privit cu mulţumire această solicitare insistând asupre respectării regulilor curţii, care pentru astfel de ceremonii prevedeau o lucrare a capelmaestrului de la Hofkapelle – capelmaestrul Curţii Imperiale. Pentru a promova totuşi prezentarea lucrării compozitorului Franz Liszt – care între timp a realizat deja Missa Coronationalis – aristocraţia maghiară a iniţiat o comisie, care avea menirea să intervină la cel mai înalt nivel în favoarea interpretării acestei lucrări. Comisia se adresează astfel şi reginei Elisabeta – Sissi, care şi-a arătat deja simpatia faţă de marele maestru.
În urma multor demersuri, Missa Coronationalis de Franz Liszt a ajuns să fie interpretată la încoronarea regelui Franz Josef I., în data de 8 iunie 1867. Totuşi, nici în urma de