- Cultural - nr. 219 / 8 Noiembrie, 2013 Biserica descrie ingerii drept "duhuri slujitoare”, "lumea nevazuta”, "cerul”, fiinte fara de trupuri, slugi credincioase ale lui Dumnezeu, prieteni si ocrotitori ai nostri. Ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor Sale, dar, in mod statornic, slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre catre Dumnezeu si-i ocrotesc pe cei drepti. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se celebra in Biserica prin veacul al cincilea, raspandindu-se repede in tot Rasaritul crestin. Sfantul Arhanghel Mihail a fost randuit drept capetenie a ingerilor, numele sau insemnand "Cine este asemenea lui Dumnezeu”. Impreuna cu el, este celebrat si Arhanghelul Gavriil - "Omul lui Dumnezeu” sau "Dumnezeu este taria mea” - cel care i-a talmacit prorocului Daniil vedenia despre istoria omenirii, prin care era vestita venirea lui Mesia. In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului, anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii. Se spune chiar ca Arhanghelul Gavriil a fost cel care, in vesmant alb, s-a pogorat din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut asupra ei la ceasul Invierii. Tot el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Arhanghelul Gavriil este cinstit atat de crestini, cat si de musulmani si mozaici, el fiind cel care i-a dictat Profetului Coranul, iar in apocrifa etiopiana, Cartea lui Enoch, Arhanghelul Gavriil este paznicul Paradisului. (V.B.) - Cultural - nr. 219 / 8 Noiembrie, 2013 Biserica descrie ingerii drept "duhuri slujitoare”, "lumea nevazuta”, "cerul”, fiinte fara de trupuri, slugi credincioase ale lui Dumnezeu, prieteni si ocrotitori ai nostri. Ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor Sale, dar, in mod statornic, slujesc la apararea si calauzirea