Cazul TVA-ului la imobiliare solicitat cu titlu retroactiv persoanelor fizice a devenit o lupta a principiilor, mai presus de miza financiara. Ca si platitor constiincios de taxe si impozite, sunt de parere ca fiecare afacere trebuie sa contribuie proportional la bugetul de stat. Numai ca taxele si impozitele se stabilesc prin lege, iar cand aceasta nu exista (din omisiune voita sau nu), afacerea respectiva nu trebuie condamnata la plata retroactiva de impozite, si mai ales, la plata penalitatilor de intarziere.
Daca la inceputul armaghedonului fiscal, ANAF s-ar fi inspirat din practica unor state precum Marea Britanie, s-ar fi limitat la solicitarea TVA-ul aferent tranzactiilor imobiliare (sau chiar al unui procent mai mic din acesta), fara plata de dobanzi si penalitati de intarziere.
In fond, penalitatea de intarziere se datoreaza pentru neindeplinirea culpabila, la termen, a unor obligatii (de plata). Ori in aceasta speta, culpa revenea legiuitorului si administratiei fiscale, nicidecum contribuabililor, prin lipsa reglementarii exprese.
Neavand o astfel de abordare prudenta, ANAF a solicitat persoanelor fizice accesorii duble fata de TVA-ul imputat, motiv pentru care nu a colectat mai nimic si a generat un asalt asupra instantelor de judecata cu mii de dosare.
Pe data de 7 noiembrie 2013, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in cauzele conexate C￢249/12 si C￢250/12 Corina Tulica Hrisi si Calin Ion Plavosin, cauze referitoare la modalitatea de calcul a TVA la tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele fizice care ulterior au fost calificate ca persoane impozabile obligate la plata TVA, de catre autoritatile fiscale.
Intrebarea adresata Curtii de Justitie de Inalta Curte de Casatie si Justitie din Romania a fost formulata astfel:
"In cazul reconsiderarii statutului vanzatorului de persoana impoza
