Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Relaţia cu Victor Ponta nu mai e atât de caldă, dar o relaţie corectă a existat permanent

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că relaţia sa cu premierul Victor Ponta "nu mai este, de o bucată de vreme, atât de apropiată, de caldă", dar a rămas una corectă.

Întrebat, într-o emisiune a postului România TV, dacă mai are relaţia corectă cu Victor Ponta pe care avut-o timp de doi ani, Crin Antonescu a precizat: "Nu am încetat niciodată eu şi Victor Ponta să avem o relaţie corectă. Relaţia nu mai este, de o bucată de vreme, atât de apropiată, atât de, să spun, caldă, dar o relaţie corectă a existat în permanenţă".

Referitor la ducerea la capăt a angajamentelor de către premierul Ponta, liderul liberal a spus că nu i-a cerut "o asemenea promisiune". "Nu acesta a fost subiectul discuţiilor noastre şi, încă ceva, eu nu am pus la îndoială niciodată în această privinţă cuvântul lui Victor Ponta", a declarat Antonescu.

Antonescu a mai arătat că sentimentele pesediştilor privind susţinerea unui candidat la Preşedinţie din alt partid există şi la liberali. "Sentimentele care sunt descrise astăzi de mulţi colegi pesedişti, cum că nu sunt ei foarte împăcaţi cu ideea că ar putea susţine un candidat la Preşedinţie din alt partid, cum că nu-i iubesc foarte mult pe liberali, sentimentele acestea să ştiţi că există şi în tabăra cealaltă", a punctat liderul PNL.

"Evindent că majoritatea liberalilor şi-ar fi dorit un prim-ministru liberal, care putea să existe în 2009, care putea să existe în 2011, care putea să existe în 2012, pe 10 decembrie", a mai spus Antonescu.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc a murit. Val de omagii din întreaga lume

HotNews acum o ora
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul într-o declarație video. El avea 88 de ani și suferise recent o dublă pneumonie gravă. Vicepreședintele american JD Vance, care s-a întâlnit

Reacția liderilor UE după decesul Papei Francisc

Ziua Constanta acum 47 minute
Liderii instituțiilor UE au adus un omagiu luni papei Francisc, ''simțului său al egalității și iubirii sale atât de pure pentru cei mai nevoiași'', potrivit cuvintelor președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citate de AFP, potrivit Age

Ce urmează după moartea Papei Francisc. Când va fi înmormântat și când va fi ales noul papă

HotNews acum 2 ore
Conclavul pentru alegerea unui nou papă trebuie să înceapă în Capela Sixtină de la Vatican, conform regulilor, nu mai devreme de 15 zile și nu mai târziu de 20 de zile după deces, scriu Reuters și AFP. Papa Francisc a murit în a doua zi de Paște. An

Decesul Papei Francisc - Premierul Marcel Ciolacu: Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc rămâne pentru oamenii din întreaga lume, indiferent de confesiune, apărătorul neobosit al păcii, al semenilor aflaţi în suferinţă şi al comuniunii spirituale!, afirmă premierul Marcel Ciolacu după anunţul privind decesul Suveranului Po

Cum se alege un nou PAPĂ. Dincolo de fum, jurăminte și simboluri, iată ce se petrece în spatele ușilor închise

Gandul acum 57 minute
După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește să treacă printr-unul dintre cele mai solemne și încărcate momente din istoria sa: alegerea unui nou Suveran Pontif. Departe de ochii lumii, într-o atmosferă de tăcere și tradiție, cardina

Crin Antonescu: „Plecarea Papei Francisc lasă un gol adânc” / „A fost un lider care a vorbit inimii, nu numai rațiunii”

Gandul acum 2 ore
La scurt timp după ce Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a încetat din viață, un val de reacții a început să apară în mediul online. Printre cei care au transmis un mesaj se numără și Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile

INHGA Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani. Potrivit sursei, atenționarea Cod galben de inundații pe râul Prut, în județul Botoșani, a intrat în vi

Fondatorul Alexandrion, Nawaf Salameh, a murit. Familia omul de afaceri a anunțat „decesul neașteptat”

HotNews acum 5 ore
Fondatorul Alexandrion Group, Nawaf Salameh, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani, anunţul fiind făcut de familia sa, potrivit News.ro. „Familia Salameh anunţă cu profundă tristeţe decesul neaşteptat al Dr. Nawaf Salameh, fondatorul Nawaf Sala

Când va fi înmormântarea Papei?

Mediafax acum 2 ore
Papa Francisc a refuzat fastul şi privilegiul de a conduce Biserica Catolică. El a modificat şi simplificat obiceiurile funerare papale în 2024. Liturghia de înmormântare este de aşteptat să aibă loc în Piaţa Sf. Petru, dar, spre deosebire de mulţi

Gigi Becali s-a convins după FCSB - CFR Cluj: „10 milioane!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a analizat duminică seara succesul cu CFR Cluj, . Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Siyabonga Ngezana (27 de ani), fundașul roș-albaștrilor având o nouă evoluție solidă în defensiv

Vremea

București
acum

25°
lun.

10°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/23°
Iasi
acum

25°
lun.

12°/26°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
Constanta
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

11°/15°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/23°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

24°
lun.

10°/26°
mar.

12°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/23°