Înainte de Sankt Jakobs a fost Ilie Oană. Doar cu 48 de ore înainte. Steliştii încă nu plecaseră către Elveţia şi au avut prilejul să vadă lecţia de cinism greu digerabil aplicată de timişoreni la Ploieşti. Probabil că după ce Nuno Claro a stat minute întregi pe jos şi a venit fluierul final de 0-0, băieţii lui Reghe s-au bucurat. Petrolul, şi-aşa cu destule lungimi în spate, se împiedicase de încă o buturugă mică, iar Route 25 părea parcă şi mai drept.

După întâmplările din ultimele minute de la Basel, e de bănuit că astea au fost singurele învăţăminte trase de Tătăruşanu şi ai săi. Deşi rezultanta din clasament a meciului lui Contra le-a convenit, e aproape imposibil de afirmat că a existat cineva, chiar şi dintre beneficiarii direcţi, care să nu se revolte puţin la acea demonstraţie de antifotbal a Timişoarei, cu mingi bubuite, jucători tăvălindu-se ca găinile tăiate prin iarbă şi cu tot arsenalul de şmecherii care transformă fotbalul într-o comedie proastă.

La Basel, Steaua a marcat repede şi n-a tras de timp nicio secundă, deşi a avut pe tabelă un scor izbăvitor timp de peste şaptezeci de minute. Fundaşii lui Reghe nu bubuie, ci ies cu mingea la picior, înfruntând riscul de-a o pierde. Nu există FOCUL LA EI, nu se stă trei minute pe jos după un fault care n-a fost, Tătăruşanu repune scurt, pentru construcţie. În minutele de prelungire Tănase pasează, în loc să ţină mingea, să ceară faultul şi să se ridice de jos la expirarea culoarului de zbor al avionului de întoarcere. În mod de-a dreptul inexplicabil pentru Şunda&his boys, dar şi pentru noi toţi, deşi mai sunt câteva zeci de secunde până la fluierul izbăvitor, în jumătatea proprie sunt doar vreo trei tricouri bleu ciel. Şunda, din opera căruia steliştii ar fi trebuit să conspecteze şi să-şi însuşească măcar câteva aspecte esenţiale, ar fi zidit careul propriu cu fundaşi, pun