La doar 32 de ani, acesta a fost instalat de Florian Walter în funcţia de administrator special al Universităţii Cluj, devenind managerul „Şepcilor roşii".
Deşi s-a vehiculat ideea că Gabriel Boştină va ocupa scaunul lăsat liber de demisia lui Ioan Mărginean la „U", până la urmă Florian Walter a ales să mizeze pe Vlad Munteanu. În vârstă de numai 32 de ani, el şi-a agăţat ghetele în cui în vară, după ce şi-a reziliat contractul cu Erzgebirge Aue, formaţie din eşalonul secund german, iar ieri a acceptat să facă pasul spre o nouă carieră.
Mărginean a demisionat în urmă cu trei săptămâni din funcţia de administrator special al Universităţii, echivalentul postului de manager general la societăţile aflate în insolvenţă, iar Gabriel Boştină era cotat cu cele mai mari şanse să-i ocupe locul. Ieri, însă, Walter, acţionarul majoritar al clubului, a luat decizia să meargă pe mâna unui alt ex-dinamovist, Vlad Munteanu, proaspăt retras din activitate. Acesta a acceptat pe loc oferta lui Walter, iar aseară era aşteptat la Cluj. Deşi alegerea omului de afaceri a părut surprinzătoare, Munteanu e recomandat de anii petrecuţi în Germania, şase la număr, timp în care a evoluat pentru cinci echipe distincte. Fără îndoială, cea mai bună perioadă a petrecut-o la Energie Cottbus unde, alături de Sergiu Radu, a format unul dintre cele mai prolifice cupluri ofensive din prima ligă, iar mijlocaşul a înscris de 11 ori. Forma bună a celor doi a atras atenţia celor de la Vfl Wolfsburg, „lupii" achiziţionându-i pe cei doi la pachet, pentru 4,5 milioane de euro.
La fel ca şi colegul său din atac, Munteanu nu a reuşit să se impună la gruparea „alb-verde", fiind împrumutat la Arminia Bielefeld, la FSV Frankfurt şi în Franţa, la Auxerre. În 2011 s-a întors în România, dar a jucat doar un tur de campionat pentru Concordia Chiajna, până să revină în Germania, acolo unde a semnat p