Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O treime din studenţi vor peste 1.500 de lei net/lună la primul job, deplasări în străinătate şi timp pentru viaţă personală

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Tinerii acordă mai puţină atenţie repu­taţiei organizaţiei (11%), mai importante fiind mediul dinamic şi provocator din companie (19%), posibi­litatea de a călători în alte ţări (21%) şi echilibrul între viaţa personală şi cea profesională (45%).

Salariul rămâne cel mai important aspect pentru tinerii care îşi caută un loc de muncă în prezent: peste 70% dintre studenţii din universităţile româneşti afirmă că pachetul salarial îi atrage cel mai mult atunci când trebuie să aleagă un angajator, potrivit unui studiu realizat de Griffiths School of Management din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea şi firma de cercetare, training şi consultanţă Advanced Solutions pe un eşantion de peste 1.000 de participanţi.

Deşi specialiştii în resurse umane susţin că tinerii încă au aşteptări salariale nerea­liste de la companii raportat la pregătirea lor, studiul arată că cei mai mulţi dintre ei (peste 65% dintre cei chestionaţi) ar accepta salarii cu­prinse între circa 160 de euro şi 340 de euro net pe lună (pretenţii sub salariul mediu pe economie de 350-360 de euro net/lună).

„Nu am identificat o tendinţă de scădere a aşteptărilor salariale. Candidaţii cu care ne întâlnim, mai ales cei aflaţi la început de carieră, au în continuare repere salariale neancorate într-o realitate obiectivă. Ei nu raportează pretenţiile salariale la competenţele proprii şi la contribuţia pe care pot să o aducă angajatorului“, spune Irina Pânzaru, managerul linei de business pentru companii mici şi mijlocii din cadrul firmei de recrutare şi muncă temporară ManpowerGroup România. Ea precizează că un raport cost/ venit pentru un nou angajat este greu de calculat de companii, mai ales pentru poziţiile indirect productive (administrative, de suport), astfel că aşteptările salariale ale candidaţilor se formează pe baza veniturilor, a expe­rienţelor celor din grupul de prieteni şi s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°