Zilele trecute, Centrul Român de Politici Europene a produs un document intitulatCum putem opri asaltul politicii asupra democraţiei?. „Paperul“ (aşa se referă la el unul dintre autori, Victor Giosan, pe platforma Contributors.ro, unde îl rezumă) conţine propunerile CRPE pentru reformarea clasei politice, pornind de la premisa – corectă, după mine – că antipolitica nu este o soluţie. Mai ales în contextul generalizării protestului Roşia Montană şi al diluării mesajului său în multe direcţii, în prezenţa pericolului deloc neglijabil ca emotivitatea să prevaleze asupra raţiunii, că antipolitica nu este o soluţie trebuie spus şi răsspus. Analiza sistemului actual porneşte de la constatarea unui regim „neo-feudal“ în economie şi în relaţiile sociale, de la o incompletă realizare şi asumare a modernităţii, altfel spus. Exemplele oferite sînt lămuritoare şi greu contestabile, din păcate. Dar n-aş zice că reprezintă vreo noutate. Iar soluţiile avute în vedere, şase la număr, ţin de domeniul evidenţei, dar au meritul de a spune răspicat şi destul de detaliat ceea ce multă lume gîndeşte. Şi, mai ales, au meritul de a nu fi nici „de stînga“, nici „de dreapta“. În esenţă, ele se referă la: „democratizarea internă a partidelor şi re-politizarea doctrinară a acestora“; „accesul larg al independenţilor: eliminarea restricţiilor actuale de înfiinţare de noi partide şi de participare la alegeri a independenţilor“ şi la „introducerea votului prin corespondenţă“, la „revenirea la o formă de proporţionalitate“; cuantificarea rezultatelor acţiunii politice şi ale guvernanţei publice, transparenţă sporită care să ducă la aprecierea/judecarea actanţilor respectivi pe baza rezultatelor; „depolitizarea sectorului public“ şi „profesionalizarea administraţiei publice: modificarea sistemului de selecţie, promovare, instruire, evaluare a funcţionarilor publici“. Iar posibilităţile enumerat