• cu ocazia sărbătoririi înfiintării primei clase de liceu a fost dezvelit un bust al scriitorului Mihail Sadoveanu
Liceul Teoretic „Mihail Sadovenu“ Borca se află în sărbătoare, cei 60 de ani ce au trecut de la înfiintarea primei clase de liceu fiind marcati marti, 5 noiembrie, prin dezvelirea unui bust cu chipul patronului spiritual al scolii. Au fost prezenti oficialii locali, preoti, fosti dascăli, actualul corp didactic, parte dintre fostii sau actualii elevi. Sărbătoarea scolii a presupus un Te Deum, alocutiuni de omagiere a învătămîntului din Borca rostite de profesorul Vasile Amariei, directorul liceului, Geo Ovidiu Nită, primarul comunei, profesorul Gheorghe Tigău, fost director, profesor si inspector scolar si Constantin Sandu, consilier judetean, care a prezentat un mesaj din partea presedintelui CJ, Culită Tărâtă. „Elevi cu har al scolii din Borca au numit unitatea noastră «Liceul dintre stele» sau „Scoala din pădure». Aici au deprins cele 60 de generatii de elevi respectul pentru valorile culturale, stiintifice, etice, morale si civice, spiritele lor iscoditoare, înzestrările intelectuale si spirituale, ascultarea, buna cuviintă si sîrguinta fiindu-le călăuze în realizarea idealurilor pentru a deveni oameni de ispravă. Prin înzestrările lor, copiii muntenilor de pe Valea Bistritei au putut trece cu usurintă de la coasă, tapină, caier si plută la cărtile esentiale ale umanitătii“, a rostit profesorul Tigău, imediat după ceremonia de dezvelire a bustului scriitorului Sadoveanu. Pentru că dincolo de momentul emotionant al aducerilor aminte a parcursului celor 60 de ani de scoală la Borca, de omagierea activitătii cadrelor didactice pensionare, în curtea liceului va trona de-acum înainte, cu figura-i plină de blîndete, chipul de piatră al marelui scriitor, creatorul justitiarei Vitoria Lipan. Pentru rotundul unei astfel de manifestări aniversare au ma