Preşedintele american Barack Obama sprijină propunerea privind majorarea salariului minim din Statele Unite la 10 dolari pe oră, de la 7,25 dolari în prezent, potrivit unui oficial de la Casa Albă.
"Preşedintele a sprijinit de mai mult timp ideea majorării salariului minim, astfel încât americanii care muncesc din greu să fie răsplătiţi cu un salariu decent pentru a-şi susţine familiile şi a se descurca", a declarat sursa, citată de New York Times.
Congresmenii Tom Harkin şi George Miller, ambii membri ai Partidului Democrat, au propus un proiect legislativ, denumit "Legea salariului minim corect", care prevede majorarea remuneraţiei minime la 10,1 dolari pe oră.
Proiectul prevede creşterea salariului minim în trei etape, cu câte 95 de cenţi, pe parcursul a doi ani. Ulterior, salariul minim ar urma să fie indexat cu rata inflaţiei, potrivit propunerii celor doi politicieni.
Obama sprijină legea Harkin-Miller, a afirmat oficialul citat de New York Times.
"O combinaţie între creşterea salariului minim la 10,1 dolari şi introducerea unor scutiri pentru firmele mici în ceea ce priveşte cheltuielile ar reuni toţi suporterii Partidului Democrat şi suntem pregătiţi să avansăm în scurt timp", a afirmat senatorul Charles Schumer, unul dintre cei mai influenţi congresmeni democraţi.
Proiectul de lege prevede că firmele mici vor putea deduce din povara fiscală costul total al investiţiilor în echipamente sau în extinderea afacerilor, în sumă de până la 500.000 de dolari în primul an.
Strategii Partidului Democrat au afirmat că majorarea salariului minim va ajuta milioane de angajaţi într-o perioadă de accentuare a inegalităţii veniturilor.
Unii democraţi recunosc, potrivit New York Times, că promovarea unui proiect de lege care prevede majorarea salariului minim este şi o metodă de a provoca Partidul Republican, care va fi pr