Inițial, cultul îngerilor era asimilat credințelor păgâne și eretice, aceștia fiind cinstiți împreună cu soarele, luna și stelele, pe care le socoteau că au suflet viu. Erau, în vremea Sfinților Apostoli, eretici care se lăudau cu mândrie că urmează îngerilor prin înfrânare și prin viața lor cea curată și învățau a se da aceeași închinăciune îngerilor ca și lui Dumnezeu. De asemenea, existau alții care considerau că îngerii sunt mai presus de Hristos, scrie Agerpres.

Prăznuirea Soborului Sfinților Îngeri s-a ales în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie — ce este întâia de la zidirea lumii — spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Ultima dintre acestea este treapta Începătoriilor, Arhanghelilor și Îngerilor, care, după cum zice și Sfântul Maxim Mărturisitorul, "aceasta este ierarhia cea mai de jos și mai aproape de noi".

Dintre aceștia, primii se numesc Începătorii, pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i spre împlinirea dumnezeieștilor porunci. Lor le este încredințată îndreptarea a toată lumea și păzirea împărățiilor și a domniilor, a neamurilor și a limbilor. Fiecare împărăție, neam și limbă are păzitorul și îndreptătorul ei, un înger din această ceată cerească.

Arhangheli se numesc cei mari și vestitori de bine, cei care descoperă cunoștința voii lui Dumnezeu și înțelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos și printr-înșii oamenilor, scrie Agerpres.

Această conglăsuire a sfinților îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire, căci împreună și cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime.