Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai nou „publicity stunt” al deputatului Potor: Vezi cu cine vrea să facă „băi de mulțime” de Ziua Națională la Alba Iulia

Publicat in Alba24, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Dacă tot nu se poate lăuda cu propria hărnicie în Parlamentul României, dacă activitatea de parlamentar i se rezumă, în cea mai mare parte, la a trimite regulat presei declarații politice, dintre care unele extrase direct cu copy-paste din discursurile mai marilor politici sau dacă „onorează” prin absență evenimentele la care și-ar putea face auzită vocea pe niște subiecte relevante pentru opinia publică, deputatul Călin Potor s-a gândit la o soluție rapidă și eficientă de a ieși din conul de umbră la care s-a autocondamnat în ultima perioadă.

Și pentru ca rezultatul să fie sigur, primul subiect pe care Potor l-a împărtășit jurnaliștilor în conferința de presă de vineri a PNL Alba a fost o invitație făcută în numele său personal și al familiei sale, adresată fetiței cu bentița tricoloră, Sabina-Elena din Covasna, de a participa la sărbătoarea de 1 decembrie, la Alba Iulia.

Cu toate că, până în prezent, nicio personalitate politică de la București nu și-a confirmat prezența la Alba Iulia de Ziua Națională a României, deputatul și-a exprimat intenția de a o prezenta pe Sabina primilor oameni din USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, în timpul vizitei sale în oraș. Mai mult, acesta susține că va face demersuri la Instituția Prefectului și la Ministerul de Interne unde va solicita ca „la Alba Iulia să fie drapele tricolore”, pentru a-i asigura musafirei un sejur agreabil la Alba Iulia.

„Am invitat-o pe fetița care a purtat bentiță tricoloră în Covasna, Sabina Elena, împreună cu familia ei. Încerc împreună cu colegii mei să o prezentăm președintelui Antonescu, premierului Ponta. Pentru a-i asigura un sejur normal și plăcut la Alba Iulia, voi trimite în scris prefectului de Alba și ministerului de Interne, ca de 1 decembrie la Alba Iulia să fie drapele tricolore, să fie românism, să fie pace și înțelegere. Nu doresc partide îmbrăcate în verde, roșu, galb

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°