● Ultimele cutremure a avut loc joi seara – primul a fost localizat în Munţii Buzăului, la 12 km de Gura Teghii şi 46 km de Râmnicu Sărat, iar cel de-al doilea în zona Vrancea-Buzău, la o adâncime de 129 de kilometri
Ultima analiză efectuată la nivel naţional arată că, de la începutul anului, au avut loc peste 1.000 de cutremure de mici dimensiuni. Cele mai multe, 350, au fost înregistrate în zona Vrancea-Buzău.
Anul 2013 a reprezentat pentru buzoieni, precum şi pentru vecinii din Vrancea, unul cu cea mai intensă activitate seismică. Potrivit specialiştilor de la Institutul Naţional pentru Fizica Pâmântului, în fiecare lună au loc între 15 şi 20 de cutremure. De departe, zona cu cea mai bogată activitate seismică este Vrancea, acolo unde numai de la începutul anului până în prezent s-au produs 350 de cutremure.
Campioni la riscuri
Un studiu realizat de cercetătorii europeni, dat publictăţii în luna august 2013, confirmă faptul că România se numără printre ţările cu cel mai mare risc seismic din Europa. Mai exact, ţara noastră se află în zona cu cel mai mare risc ca un cutremur să aibă loc în următorii 50 de ani, spun oamenii de ştiinţă care au luat parte la această cercetare. O statistică realizată de specialiştii de la INFP arată că, de la începutul anului până în prezent, la nivel naţional au avut loc 1.114 cutremure, cele mai multe, cum era de aşteptat, în regiunea Vrancea, 349. În 2013, în Vrancea, la adâncime, s-au produs 193 de cutremure, cel mai mare seism, de 5,5, fiind înregistrat pe data de 6 octombrie.
Tot în Vrancea în 2013, dar la suprafaţă, s-au produs 156 de cutremure, cel mai mare, de 3,2, fiind înregistrat pe 22 februarie, a spus directorul ştiinţific al INFP, Mircea Radulian, citat de România Tv. El a mai precizat că într-o singură lună, în România, se produc în medie aproximativ 50 de cutremure, numai în zona Vrancea f