„Nuestros parientes más cercanos:
los francotiradores, los llaneros solitarios que asolan los cafés de chinos de Latino-América, los destazados en supermarkets, en sus tremendas disyuntivas individuo-colectividad; la impotencia de la acción y la búsqueda (a niveles individuales o bien enfangados en contradicciones estéticas) de la acción poética“
Roberto Bolaño,Déjenlo todo, nuevamente; primer manifiesto infrarrealista
Abandonaţi totul!
„Şi iată, ca să renunţ cu totul la prudenţă, am să-ţi spun ce mesaj mi-a trimis, anul trecut, misteriosul meu prieten. Sună aşa: «Am un milion de dolari, o iubită, o maşină puternică şi în faţă un deşert plin de literatură» […]. O dată la zece zile ies din deşert, conduc optzeci de kilometri, apoi mă întorc în deşert. Am ajuns un om fără trecut, complet liber, aşadar total lipsit de apărare […]. Nu rămîn niciodată locului mai mult de trei zile. Ştiu ce înseamnă deşertul […]. Tot ceea ce fac e defensiv, refractar ca viaţa din interiorul deşertului“.
Cu aceste gînduri despre dispariţie se încheie Lunetistul, o poveste care începe în 1976, înainte ca Marin Mălaicu-Hondrari să fi scris un rînd, atunci cînd tînărul Roberto Bolaño scria manifestul infrarealist Abandonaţi totul, din nou. Radicalismul său era o formă de rezistenţă prin (în) literatură: „rudele noastre cele mai apropiate: lunetiştii, singuraticii care distrug cafenelele ieftine ale Americii Latine […]. Formele vieţii şi ale morţii trec prin faţa retinei în fiecare zi. Şocul ei constant dă viaţă formelor infrarealiste: Ochiul tranziţiei. Închideţi întregul oraş în azilul de nebuni. […]. O mare parte a lumii se naşte şi o altă parte moare şi ştim că toţii că trebuie să trăim sau trebuie să murim: în această privinţă nu există cale de mijloc […]. Abandonaţi totul“. Adevărata imaginaţie este cea care dinamitează, cea care subminea
