Dupa circa un sfert de secol, Baia Mare a reintrat in lumea buna a sportului european. Este meritul incontestabil al celor care au crezut ca visul de a readuce performanta in handbal poate deveni realitate. Cu vreo doi ani in urma nimeni nu se gandea ca vom ajunge sa fim printre cele mai bune 16 echipe din Europa.
Altele erau preocuparile celor care se aflau prin preajma echipei: cum sa plateasca jucatoarelor salariile restante, de unde sa scoata bani pentru viitoarea deplasare, sa gaseasca un sponsor pentru a putea trimite echipa in cantonament, sa convinga o firma sa doneze un rand de echipament. Preocupari firesti pentru o echipa a tuturor, dar de fapt a nimanui.
Saltul decisiv s-a facut in editia trecuta a Ligii Nationale cand, dupa un retur de poveste, HCM a terminat pe treapta a doua a podiumului. Din mers, HCM a preluat atributiile si responsabilitatile legendarului si regretatului club valcean, devenind reprezentanta Romaniei in Liga Campionilor, dar si principala furnizoare de jucatoare pentru nationala lui Tadici.
Au ajuns acolo unde nu credea nimeni. Drumul pana la grupele ligii a fost o adevarata cale regala, presarat cu izbanzi de antologie. Sortii nu le-au fost favorabili, trimitandu-le intr-o grupa in care nicio echipa nu ar fi dorit sa ajunga. Mai sunt doua meciuri de disputat si se pot obtine patru puncte, echivalentul a doua victorii. E mult, e putin? Eu zic ca e suficient pentru aceasta etapa. Celor care mi-ar reprosa ca ma multumesc cu putin le-as aduce aminte ca U Jolidon Cluj-Napoca a evoluat intr-o grupa mult mai accesibila si n-a realizat niciun punct, cu toate ca avea un lot de valoare incontestabila.
Se putea mai mult? Cu putin noroc la Viena, da. Sigur ca e cam deplasat sa invoci (doar) norocul in situatia in care au fost vreo cinci oportunitati de a egala scorul la 20, in momentul in care Hypo era
