Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Târzioru ameninţă că mută HCM Botoşani la Suceava

Publicat in Monitorul de Botosani, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Partida dintre HCM Botoşani şi CSM Focşani, care se va disputa duminică de la ora 11.00 în Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă", meci contând pentru etapa a VIII-a a diviziei A Seria A din cadrul campionatului naţional de handbal masculin, ar putea fi ultima pe care nou-înfiinţata o va susţine la Botoşani.

Nemulţumit că deşi a semnat un contract de parteneriat cu Primăria Botoşani, nu a primit niciun sprijin financiar de la municipalitate şi că i s-a cerut chirie pentru Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, loc unde HCM-ul îşi desfăşoară jocurile de pe teren propriu şi susţine antrenamentele, Relu Târzioru, preşedintele de onoare al echipei, a declarat că intenţionează să mute echipa de la începutul săptămânii viitoare la Suceava. „Suntem singurii care până acum ne-am ţinut de cuvânt. Bani nu am primit nici de la Consiliul Judeţean, nici de la Primărie, nici din mediul de afaceri. Aici singurul avantaj pe care ni l-a creat Primăria a fost o factură de 7.600 de lei pentru folosirea Polivalentei” a spus Relu Târzioru.

Primarul municipiului, Ovidiu Portariuc, s-a arătat surprins de intenţia lui Relu Târzioru şi a spus că zilele acestea se va interesa exact despre acest subiect. „Dacă procedurile au fost respectate, ei ar fi trebuit să fi primit deja finanţarea. Chiar nu ştiu în acest moment ce s-a întâmplat” a menţionat Ovidiu Portariuc.

HCM Botoşani a depus un proiect la Primăria Botoşani solicitând o finanţare nerambursabilă iar Primăria a aprobat clubului suma de 70.000 de lei, pe care Relu Târzioru susţine că nu a primit-o.

Partida dintre HCM Botoşani şi CSM Focşani, care se va disputa duminică de la ora 11.00 în Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă", meci contând pentru etapa a VIII-a a diviziei A Seria A din cadrul campionatului naţional de handbal masculin, ar putea fi ultima pe care nou-înfiinţata o va susţine la Botoşani.

Nemulţumit că

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°