Comunicat Tineretul Democrat Liberal Botoşani susţine Strategia de combatere a şomajului lansată la Job Creation Youth Summit, unul dintre cele mai mari evenimente YEPP ( Youth of the European Peoples Party- Tineretul Popular European) de către TDL Romania.
Atât evenimentul cât şi documentul amintit sunt iniţiativele tinerilor democrat liberali ca urmare a creşterii alarmante a şomajului în rândul tinerilor. Tinerii din Organizaţia Judeţeană PDL Botoşani agreează ideea acestui document în condiţiile în care Botoşaniul se confruntă cu aceeaşi problemă în ciuda promisiunilor şi a declaraţiilor actualei puteri privind crearea de noi locuri de muncă.
De un an de zile, PSD vorbeşte de noi locuri de muncă, în campania electorală de anul trecut, Ovidiu Portariuc a promis 2000 de locuri de muncă, dar, în realitate, sub guvernarea USL, şomajul în rândul tinerilor, la nivel naţional şi local, a crescut enorm.
„Locurile de muncă create la mall sau la nu știu ce fabrică de confecții anunțate de domnul Portariuc nu sunt cele așteptate de botoșăneni de la PSD și primarul Ovidiu Portariuc. Tinerii botoșăneni așteaptă locuri de muncă create real de actuala putere prin demararea unor investiții noi pentru că e ușor pentru oricine să se laude cu locurile de muncă rezultate în urma lucrărilor începute de PDL și criticate vehement de ei în campania electorală sau de orice alt angajator din oraş. Tinerii vor locuri de muncă, vor să muncească aici, acasă”, a declarat Adrian Poclid, preşedintele TDL Botoşani.
Strategia Naţională de Combatere a Şomajului cuprinde soluţii de rezolvare a şomajului prin măsuri concrete ca reducerea poverilor fiscale pentru persoanele care angajează tineri şi pentru tinerii antreprenori, adaptarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei muncii şi nu în ultimul rând, combaterea şomajului prin stimularea antreprenoria