Curtea de Apel Bucureşti a dat curs unei cereri făcute de către Serviciul Român de Informaţii prin care patru cetăţeni apatrizi, dar cu origini în Afganistan, au fost declaraţi indezirabili pentru o perioadă de 15 ani.
Cetățenii afgani declarați indezirabili de Curtea de Apel București erau adepții unei grupări teroriste afiliate Al-Quaeda și desfășurau în România activități de propagandă islamică extremistă și radicalizare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Sorin Sava, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații. “Erau adepții unei grupări teroriste din Afganistan afiliate Al-Quaeda și desfășurau pe teritoriul României activități de propagandă islamică extremistă și radicalizare. Cetățenii afgani formau un grup izolat organizat după criterii ideologice și pregătire militară, care era coordonat de un lider ce exercita supra lor activități de îndoctrinare religioasă specifice ideologiei Al-Quaeda”, a declarat Sorin Sava.
El a mai spus că, în urma măsurilor specifice, componenta operativă a Brigăzii Antiteroriste a SRI a stabilit cu certitudine că cetățenii afgani dețineau cunoștințe cu privire la confecționarea de dispozitive explozive improvizate și aveau pregătire specifică atentatorilor sinucigași.
“Pe timpul șederii în România au menținut și au permanentizat legături cu elementele teroriste aflate în exteriorul țării noastre. Toți membrii sunt reținuți în custodie publică cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne, în speță Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării lor de pe teritoriul național. SRI are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist”, a precizat Sava.
Patru cetățeni afgani au fost declarați, vineri, indezirabili pe o perioadă de 15 ani de către Curtea de Apel București, după ce SRI a monitorizat activitatea lor, începând din anul 2012, și a stabilit