Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natalie Portman, protagonista unui incident STÂNJENITOR. A incendiat din greşeală o masă la Palatul Buckingham

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Actriţa americană Natalie Portman a incendiat din greşeală o masă, în faţa prinţului Charles, în timpul unui dineu organizat la Palatul Buckingham din Londra.

Natalie Portman participa la un dineu de caritate la palatul regal britanic când a plasat din greșeală programul evenimentului deasupra unei lumânări aprinse cauzând un mic incendiu.

Incidentul a fost povestit de actriță în cadrul emisiunii ”The Late Show” prezentată de David Letterman.

”Vecinul meu de masă era foarte amabil, am început să vorbesc cu el, iar dintr-o dată, el s-a uitat peste umărul meu şi a spus: «A! Nu se poate!». M-am întors şi am văzut că masa luase foc", a povestit Natalie Portman.

Câteva persoane din garda palatului intervenit a stinge incendiul, iar ceilalţi invitaţi au încercat să ajute la rândul lor, aşa cum puteau, turnând pahare cu apă peste masa în flăcări.

Actrița în vârstă de 32 de ani spune că s-a simţit foarte ruşinată cu atât mai mult cu cât la masă stătea și prințul Charles.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Traian Băsescu despre fumigenele lui Roșca Stănescu: E un mincinos prost. Să aibă decența să se ducă lângă înalt preasinucisul Adrian NăstaseElena Udrea: "Dacă se va merge cu un candidat comun, susţinut de toate partidele de centru-dreapta şi de Traian Băsescu, acesta ar putea câştiga alegerile prezidenţiale" | VIDEODemersul lui Voiculescu privind Evenimentul Zilei, criticat ca fiind abuziv și specific unui fost securist

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: GESTUL ȘOCANT al unei FETE al cărei LOGODNIC a MURIT cu câteva zile înainte de NUNTĂCum e viața de zi cu zi în COREEA DE NORD| Fotografii RAREUn FOTOGRAF ROMÂN uimeşte LUMEA. Lucrările lui te fac să VISEZI | GALERIE FOTO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°