După baia de mulţime din 3 noiembrie, cu cei o sută de mii de participanţi, dornici să-şi exprime adeziunea la ideea de Europa, a venit „duşul rece“ al sondajului Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Moldova.

Partidele de la putere sunt în scădere faţă de sondajul precedent, din aprilie 2013. Însumate, procentele lor tot nu reuşesc să depăşească „zestrea“ PCRM-ului, care nu a mai crescut nici el, dar a reuşit să-şi păstreze o cotă de 28 % şi asta câştigând doar pe greşelile adversarului. Nu e cea mai faină strategie?

Guvernanţii muncesc, se ceartă, tratează cu europenii şi cu FMI-ul, îşi bat capul cu pensiile şi salariile, discută cu investitorii străini (pe unii îi mai şi sperie cu birocraţia şi comisioanele cerute pe sub masă), negociază din greu cu ruşii ca să avem gaze la iarnă, mai trag greşit cu puşca în pădure şi muşamalizează crima, îşi trântesc propriul guvern, dar până la urmă învestesc o altă garnitură, mai apretată, repară drumurile şi sapă apeducte la ţară pe bani europeni, privatizează spitale, aeroporturi şi bănci, culeg laudele Bruxelles-ului de feţi-frumoşi ai „poveştii de succes“, suportă perfidia transnistrenilor şi cârtelile găgăuzilor, rezistă stoic în faţa ochelarilor impenetrabili ai lui Lavrov, care începe să semene cu un şarpe cu clopoţei atunci când doamna Gherman îi spune, senin, că Moldova a ales Europa, încearcă să înţeleagă poliloghia bolnavă a lui Onişcenko, fostul sanitar-şef de la Moscova, indignat că moldovenii strivesc strugurii ca să scoată vinul, îi absolvă de răspundere pe torţionarii care i-au bătut pe tinerii din 7 aprilie, inaugurează conducte de gaz cu românii pentru ca „independenţa“ Moldovei să nu sune a batjocură (deşi, deocamdată, ne-am ales doar cu potiomkiniada ţevilor colorate de la ceremonia din 27 august 2013), fac bune şi rele, cu intenţie sau fără voie, pe scurt: transpun agenda complicată a unei