News Românii vor scoate anul viitor mai mulţi bani din buzunar pentru a-şi acoperi costurile traiului de zi cu zi. Schimbarea metodei de calcul a accizei va duce direct la o majorare a preţului carburanţilor, dar va atrage şi scumpiri în lanţ ale produselor alimentare.
Factura la carburanţi va creşte în 2014 cu aproape 470 de lei, potrivit calculelor gândul, iar cea pentru produsele alimentare cu circa 200 de lei. Şi fumătorii vor fi afectaţi de schimbarea modului de calcul al accizei, aceştia fiind nevoiţi să dea cu 35 de bani în plus la un pachet de ţigări, al cărui cost mediu este de 13,5 lei. În total, faţă de 2013, potrivit calculelor gândul, cheltuielile românilor, per familie, ar creşte cu circa 800 de lei, echivalentul nivelului salariului minim pe economie la această oră. În estimări, nu a fost inclusă însă majorarea preţului la alcool din cauza calculului diferit al accizei, ceea ce ar face greu de estimat impactul direct asupra bugetului unei familii. Noua regulă de stabilire a valorii accizei va adăuga însă un plus considerabil în cheltuieli care se vor apropia de valoarea de 850 de lei pe care guvernul a stabilit-o pentru salariul minim, de la 1 ianuarie 2014. Potrivit negocierilor dintre Guvern şi FMI, accizele vor fi indexate de de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb. De asemenea, Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant.
Citeste mai mult peGandul.info
News Românii vor scoate anul viitor mai mulţi bani din buzunar pentru a-şi acoperi costurile traiului de zi cu zi. Schimbarea metodei de calcul a accizei va duce direct la o majorare a preţului carburanţilor, dar va atrage şi scumpiri în lanţ ale produselor alimentare.
Factura la carburanţi va creşte în 2014 cu aproape 470 de lei, potrivit calculelor gândul, iar cea pentru produsele ali