Liberalii din Consiliul Local Suceava vor ca operatorii privați din transportul intrajudeţean de persoane să folosească doar anumite stații în vederea preluării călătorilor și să nu folosească traseele pe care circulă mijloacele de transport ale TPL. Ei intenționează să iniţieze un proiect de hotărâre pe această temă.
Consilierul PNL Andrei Păduraru a spus că este ilegal ca operatorii intrajudeţeni să staționeze în staţiile TPL pentru preluarea călătorilor, din cauză că nu au licență de transport pentru municipiul Suceava. El a adăugat că, astfel, are de suferit firma locală de transport în comun pentru că pierde clienţi.
„Transportul public poate fi profitabil, dar trebuie să acordăm atenție mai multă operatorilor privați, care trebuie să respecte traseele și graficul orar. Operatorii privați trebuie să folosească traseele complementare, nu pe cele ale TPL. Grupul de consilieri PNL va propune un proiect de hotărâre prin care să se stabilească cu exactitate stațiile pentru operatorii intrajudețeni. Acum avem o problemă, în sensul în care sunt operatori intrajudețeni care opresc în toate stațiile din municipiu și nu este legal. Vrem să desemnăm o stație anume unde aceștia pot staționa și prelua călătorii”, a declarat Păduraru.
Consilierul PNL a menţionat că subiectul va fi abordat vineri, la Palatul Administrativ, într-o întâlnire cu reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean.
Liberalii din Consiliul Local Suceava vor ca operatorii privați din transportul intrajudeţean de persoane să folosească doar anumite stații în vederea preluării călătorilor și să nu folosească traseele pe care circulă mijloacele de transport ale TPL. Ei intenționează să iniţieze un proiect de hotărâre pe această temă.
Consilierul PNL Andrei Păduraru a spus că este ilegal ca operatorii intrajudeţeni să staționeze în staţiile TPL pentru preluarea călători