Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocată bătută de o clientă

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

* procurorul Gheorghe Velea a trimis-o în judecată pe Teodora Lica, din satul Lanurile, care în luna iulie a ameninţat-o pe avocata Viorica Mocăniţă şi a lovit-o în incinta unui supermarket * bătăuşa i-a reproşat avocatei "atitudinea de apărător într-o cauză civilă" * victima a scos certificat medico-legal şi solicită 10.000 de lei daune civile

Domiciliată în satul Lanurile, comuna Viziru şi stabilită fără forme legale în municipiul Brăila, Teodora Lica, în vârstă de 44 de ani, a fost anchetată şi trimisă în judecată prin rechizitoriul procurorului Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 51/1995: ameninţarea şi lovirea unui avocat aflat în timpul exercitării profesiei.

Potrivit Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, "ameninţarea săvârşită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 39 alin. 2)". De asemenea, potrivit art. 39 alin. 3 din acelaşi act normativ "lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite împotriva avocatului în condiţiile alin. (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".

Incidentul s-a petrecut în ziua de 16 iulie 2013, în incinta unui supermarket. Potrivit procurorului Gheorghe Velea, la acea dată, "învinuita Lica Teodora a lovit-o şi a ameninţat-o pe partea vătămată Mocăniţă Viorica, cauzându-i leziuni ce au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale".

Cel puţin un martor, Romică B., confirmă sesizarea făcută la Parchet de către avocata Viorica Mocăniţă, membră a Baroului Bucureşti, precizând că a văzut cum Teodora Lica a lovit-o pe aceasta cu pumnii în timp ce se afla în magazin.

Potrivit certificatului medico-legal eliberat de SML Brăila, partea vătămată a prezentat "

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 23 minute
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun d

Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit!

G4Media acum 8 ore
Redacția G4Media vă urează Crăciun fericit și sărbători în liniște alături de cei dragi, cu bucurie, speranțe si sănătate! Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, obligată la cheltuieli de judecată după ce a cerut ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat, după trei zile de la introducerea acţiunii în instanţă

News.ro acum 2 ore
Camelia Luchian, soţia fostului ministru al Agriculturii Petre Daea, are de plătit cheltuieli de judecată în valoare de 1150 lei, după ce a cerut în instanţă ordin de protecţie împotriva soţului şi a renunţat după trei zile de la introducerea acţiun

Imagini cu Kate Middleton la tradiţionala slujbă de Crăciun, difuzate de televiziunea britanică – FOTO

HotNews acum 11 minute
Tradiţionalul concert de colinde de la Westminster Abbey, organizat în fiecare an de prinţesa Kate, a fost difuzat marţi de televiziunea britanică, scrie News.ro. Telespectatorii au putut vedea în sfârşit ceremonia, la aproape 3 săptămâni după ce ac

Opozantul rus în exil Ilia Iaşin, plasat pe lista „persoanelor căutate penal” de Moscova

HotNews acum o ora
Opozantul rus în exil Ilia Iaşin – eliberat într-un schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident în august – a fost plasat pe lista „persoanelor căutate” în Rusia, potrivit unor date de la Ministerul rus de Interne, consultate miercuri de AFP, potri

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°