Demarată în urmă cu mai mulţi ani, construcţia unor spaţii de cazare moderne în incinta Colegiului „B.P. Hasdeu” urmează a fi finalizată prin investiţia aprobată recent, la nivelul Consiliului Local Municipal.
În câteva luni, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” vor putea beneficia de o cantină nouă, precum şi de spaţii de cazare moderne. Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Buzău, aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate ai noului obiectiv. Investiţia, evaluată la 1,7 milioane lei, va fi susţinută de Primăria Buzău şi are un termen de finalizare de 9 luni. Practic, noua construcţie va adăposti o cantină modernă, precum şi spaţii pentru cazarea stagiarilor, urmând ca obiectivul să constituie baza de plecare pentru un campus modern. Potrivit proiectului, clădirea va adăposti două funcţiuni, una privind cazarea profesorilor stagiari şi cealaltă va servi drept cantină, unde vor putea servi masa profesorii şi elevii cazaţi în căminul internat al Colegiului.
În plus, noua cantină va putea deservi şi alţi elevi din afara şcolii, însă pe bază de abonament, având în vedere că spaţiile pentru sălile de mese au fost dimensionate pentru 200 de locuri într-o singură serie. ●
Demarată în urmă cu mai mulţi ani, construcţia unor spaţii de cazare moderne în incinta Colegiului „B.P. Hasdeu” urmează a fi finalizată prin investiţia aprobată recent, la nivelul Consiliului Local Municipal.
În câteva luni, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” vor putea beneficia de o cantină nouă, precum şi de spaţii de cazare moderne. Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Buzău, aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind studiul de fezabilitate ai noului obiectiv. Investiţia, evaluată la 1,7 milioane lei, va fi susţinută de Primăria Buzău şi are un terme