Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că suspectează faptul că Guvernul, majoritatea parlamentară, au ca ţintă, prin Legea insolvenţei, Televiziunea Română şi Radioul, pentru a prelua controlul total asupra acestora.
DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI
- Slavă Domnului această OG a fost reclamată la CC.
- Săptămâna trecută am întors la Parlament o lege care modifica legea 41/1994, care este legea de funcţionare a Siocietăţii Române de Radio şi televiziune.
- Mă fac să suspectez Guvernul, majoritatea parlamentară că ţinta este TVR şi Radioul. Situaţia televiziunii publice este dificilă, că la televiziunea publică se fac achiziţii de mijloace de trasport uriaşe, în condiţiile în care se confruntă cu probleme financiare majore.
- Ţinta este punerea sub control total al
- Acesta este un avertismen pe care îl fac public, că se încearcă realizarea unui monopol pe audiovizual, care să includă şi televiziunea Română.
Despre Roşca Stănescu
- Îmi menţin integral descrierea pe care am făcut-o aseară.
- Aici este un joc mult mai larg, un joc de care mi-am dat seama din prima clipă.
- Promovarea acestei minciuni nu a fost una întâmplătoare. O fundaţie acre este deţinută de Voiculescu a trimis aceaste documente,. Ele au fost investigate.
- Roşca Stănescu a preluat documentele dezvăluite de fundaţie, pentru că era în dificultate. Era în dificultate pentru că fucuse în tercut o declaraţie că aş avea bani depuşi în Seychelle. La numai două zile a făcut declaraţia în Parlament.
- Eu i-am intentat o acţiune în instanţă pentru declaraţia iniţială, privind fondurile din Seychelle.
- Vreau să dezvălui povestea acestor documente; ele vin de la o anumită firmă din Cipru. Nefericită idee să foloseşti această firmă, pentru că este firma prin care Sorin Ovidiu Vântu a sălat bani, iar asta este sub investigaţia