Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moneda naţională a pierdut teren în faţa euro. Cursul BNR a urcat la 4,4424 lei/euro

Publicat in Gandul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Moneda naţională s-a depreciat în prima jumătate a sesiunii interbancare locale, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 0,93 bani, la 4,4424 lei/euro.

Rata de schimb anunţată joi a fost de 4,4331 lei/euro.

Pe de altă parte, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul urcând de la 3,2809 lei/dolar la 3,3104 lei/dolar, potrivit Mediafax.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,5945 lei/franc la 3,6107 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La debutul şedinţei, euro a fost cotat la 4,4385 - 4,4410 lei, cu 1,1 bani peste nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4275 - 4,4300 lei/euro.

Ulterior, cursul a fluctuat uşor peste nivelul de 4,44 lei/euro.

Valutele din regiune au recuperat pierderea de la deschidere şi au trecut pe plus, însă leul pare să se înscrie în obişnuita reacţie întârziată faţă de mişcarea pieţelor vecine.

"Previziunea ING sub aşteptările pieţei referitoare la datele cheie legate de piaţa muncii din SUA de astăzi ar putea să alimenteze suplimentar un posibil avans al leului, mai ales în condiţiile în care ING prognozează şi o creştere temporară a ratei somajului în SUA la 7,5%, de la 7,2%, în vreme ce piaţa se aşteaptă la o creştere de până la doar 7,3%", arată un raport ING Bank transmis vineri dimineaţă.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să fie reduse, de 0,77% - 1,27% pe an, faţă de 0,78% - 1,28% pe an în şedinţa precedentă. Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

În acelaşi timp, randamentele la o săptămân

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 26 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 37 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 50 minute
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

FOTO Culturi de canabis pe malul râului Hârtibaciu, în județul Sibiu / Doi bărbați au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc

G4Media acum o ora
Doi bărbați de de 41 și 43 de ani au fost arestați de procurorii DIICOT Sibiu pentru trafic de droguri de mare risc după ce în urma unor percheziții s-a găsit o plantație de canabis pe malul râului Hârtibaciu, anunță IPJ Sibiu. Patru percheziții s-a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°