Vineri, 8 noiembrie 2013, Mihail Neamţu şi Nicolae Popa vor reprezenta Noua Republică la Întâlnirea Consiliului Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR Council Meeting), în cadrul căreia se va vota acceptarea formală a partidului nostru ca membru cu drepturi depline al AECR. Ceremonia se va încheia cu semnarea Declaraţiei de la Praga de către reprezentanţii Noii Republici.
Prin aderarea la AECR, Noua Republică va obține la nivel internațional recunoașterea unei reuşite politice de anvergură istorică: re-apariția pe scena politică românească a unui partid care-și revendică o identitate doctrinară conservatoare. La 9 decenii de la ieșirea Partidului Conservator de pe prima scenă a istoriei politice, renaşterea conservatorismului românesc prin Noua Republică este recunoscută ca legitimă de celelalte forțe politice conservatoare din Europa, începând de la Partidul Conservator din Marea Britanie și până la Partidul Lege și Justiție din Polonia.
Le mulţumim încă o dată tuturor celor care au fost alături de Noua Republică în acest demers istoric! Mulţumiri speciale dlui Daniel Hannan (MEP şi Secretar General al AECR) pentru susținerea consecventă acordată candidaturii noastre.
Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR)
AECR militează pentru reforma radicală a Uniunii Europene și are ca obiectiv răspândirea valorilor conservatoare. AECR activează alături de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni în cadrul Parlamentului European și este asociată partidelor naționale și think tank-ului New Direction. AECR este recunoscută și sponsorizată parțial de către Parlamentul European.
Obiectivul prioritar al tuturor activităților AECR este acela de a implementa Declarația de la Praga. Începând cu anul 2009, AECR a găzduit sau a participat la o serie de evenimente și activități care își propu