Un poliţist din Craiova a fost surprins, vineri dimineaţă, într-o sală de jocuri de noroc din cartierul Valea Roşie.
Unul dintre clienţii sălii de jocuri l-a filmat pe omul legii şi a urcat videoclipul pe Youtube. Ulterior, poliţiştii din Craiova l-au identificat pe agent ca fiind Titi Ilie, de la Compartimentul de Siguranţă Publică, Secţia 3 Poliţie.
Ofiţerii Compartimentului Control Intern au susţinut că fac cercetări pentru a afla dacă poliţistul se afla în timpul programului ori a uitat să meargă acasă şi să se schimbe de haine, după terminarea slujbei.
Citeşte şi: SALARIILE unor profesori, PIERDUTE la PĂCĂNELE
“Conducerea poliţiei nu tolerează astfel de comportamente şi condamnă cu fermitate atitudinea agentului care apare în imagini. Dacă se dovedeşte că acesta se afla în timpul programului, împotriva agentului poate fi dispusă una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de Statutul Poliţistului”, a declarat, după vizionarea imaginilor, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Căprărin.
Un poliţist din Craiova a fost surprins, vineri dimineaţă, într-o sală de jocuri de noroc din cartierul Valea Roşie.
Unul dintre clienţii sălii de jocuri l-a filmat pe omul legii şi a urcat videoclipul pe Youtube. Ulterior, poliţiştii din Craiova l-au identificat pe agent ca fiind Titi Ilie, de la Compartimentul de Siguranţă Publică, Secţia 3 Poliţie.
Ofiţerii Compartimentului Control Intern au susţinut că fac cercetări pentru a afla dacă poliţistul se afla în timpul programului ori a uitat să meargă acasă şi să se schimbe de haine, după terminarea slujbei.
Citeşte şi: SALARIILE unor profesori, PIERDUTE la PĂCĂNELE
“Conducerea poliţiei nu tolerează astfel de comportamente şi condamnă cu fermitate atitudinea agentului care apare în imagini. Dacă se dovedeşte că acesta se afla în timpul programului, împo