Pandurii au fost învinşi, la Cluj-Napoca, scor 1-2, de Fiorentina, într-un joc contând pentru grupele Ligii Europa, dar vedeta serii a fost “gorjeanul” Eric de Oliveira (27 de ani). Fotbalistul brazilian a marcat un gol fabulos, din foarfecă, la vinclu.
Aflat de şase ani în ţara noastră, Eric şi-a depus de curând actele pentru a deveni cetăţean român. “M-aş simţi mândru să evoluez pentru România la Cupa Mondială din Brazilia. Mi-am depus actele să obţin cetăţenia, acum să vedem ce va fi”, mărturisea, de curând, sud-americanul născut în Rio de Janeiro, aproape de “fabrica de fotbalişti”, celebra plajă Copacabana.
Din 2011, după o relaţie de patru ani, Eric de Oliveira s-a căsătorit cu fosta handbalistă Cosmina Dancu. “Mă simt ca şi cum aş fi marcat un gol în minutul 90+3 într-o finală de Cupă Mondială”, declara, atunci, Eric. După numai două luni de la acel important eveniment, soţia i-a dăruit fotbalistului de la Pandurii un moştenitor, pe micuţul Deric. “De acum, sunt un om împlinit”, a decretat Eric, care, joi, a reuşit să înscrie Fiorentinei un gol de povestit nepoţilor. “A fost aproape perfect. Astăzi am jucat cu bucurie pentru că n-am avut nimic de pierdut”, a conchis, după meci, Eric. Românul Eric.