Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, în top cinci al ţărilor în care executivii din Europa Centrală şi de Sud-Est ar investi

Publicat in Romania TV, vineri 8 noiembrie 2013 ·

România se află pe poziţia patru în top cinci destinaţii pentru investiţii, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young (E&Y) în rândul executivilor din ţările Europei Centrale şi de Sud-Est.

La întrebarea care sunt primele ţări, în afara celei locale, în care compania pe care o conduceţi este cel mai probabil să investească, executivii din Europa Centrală şi de Est au indicat, în ordine Rusia, Germania, Brazilia, România şi China, potrivit celui mai recent barometru EY - Central and South East Europe Capital Confidence Barometer, potrivit Mediafax.

"România reapare ca o ţintă importantă pentru investiţiile regionale, într-o perioadă în care investiţiile în economiile emergente iau în considerare un volum important de investiţii în economiile non-BRIC. Putem astfel considera că România este aşteptată să devină o piaţă de interes pentru investiţiile regionale", a declarat, într-un comunicat, Florin Vasilică, lider al departamentului de asistenţă în tranzacţii, E&Y România.

Încrederea în finalizarea tranzacţiilor de fuziuni şi achiziţii a crescut în mod semnificativ, la fel şi numărul şi calitatea oportunităţilor comparativ cu anul trecut, fapt care a consolidat intenţiile de cumpărare. Un procent destul de important, de 36%, dintre executivi se aşteaptă la o creştere a activităţii de tranzacţionare la nivel global, iar un sfert dintre aceştia intenţionează să acţioneze ei înşişi.

În zona Europei Centrale şi de Sud-Est, 51% dintre executivi se aşteaptă ca volumul de noi tranzacţii să rămână stabil în următoarele 12 luni şi aproximativ 36% dintre respondenţi se aşteaptă ca volumul să crească.

Numărul de executivi care şi-au exprimat intenţia de a se angaja în tranzacţii de dimensiuni mai mici (de sub 50 de milioane de dolari) a crescut cu un procent semnificativ, de la 36% anul trecut, la 63%. Aceste tranzacţii de mai mici dimensiuni repre

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 42 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°