Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Mihai I îşi sărbătoreşte onomastica la Palatul Elisabeta din Bucureşti

Publicat in Puterea, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Fostul suveran al României, Mihai I, îşi sărbătoreşte vineri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, onomastica împreună cu ziua de naştere.

Regele Mihai I al României a împlinit pe 25 octombrie 92 de ani, dar îşi sărbătoreşte public ziua de naştere şi onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinţii Mihail şi Gavriil.

Regele a deschis vineri, la ora 10.00, porţile Palatului Elisabeta tuturor celor care au dorit să îi ureze la mulţi ani cu ocazia zilei de naştere şi a zilei onomastice. La ora 11.00, Mihai a ieşit în balconul palatului pentru a saluta participanţii la eveniment.

Intrarea a fost liberă.

Viaţa regelui Mihai

Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, în Sinaia, fiul al regelui Carol al II-lea şi al reginei Elena, prinţesă a Greciei. Mihai a devenit rege al României în 1927, la numai şase ani pentru că tatăl său, prinţul Carol, moştenitorul tronului, renunţase oficial la succesiune. Prima sa domnie a fost formală, prerogativele tronului fiind asumate în perioada 1927-1930 de o Regenţă.

Carol al II-lea şi-a încălcat promisiunea făcută şi a revenit în ţară în 1930 pentru a se proclama rege, Mihai primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Domnia lui Carol al II-lea s-a încheiat pe 5 septembrie 1940, după ce România a pierdut Basarabia, nordul Bucovinei şi Transilvania de Nord. Mihai a redevenit rege, dar generalui Ion Antonescu şi-a asumat atribuţiile de decizie în stat. Treptat, opoziţia antiantonesciană s-a strâns în jurul regelui, pe măsură ce evenimentele de pe front se întorceau împotriva României.

Pe 23 august 1944, regele Mihai l-a arestat pe Ion Antonescu după ce acesta a refuzat să renunţe la alianţa cu Adolf Hitler. Mihai a ordonat întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, producând prăbuşirea frontului german. Astfel, după un istovitor război pe frontul de est împotriva Uniunii Sovietice, armata româ

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 5 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Cluj: Cabana și stația meteo din Muntele Vlădeasa, cuprinse de un un incendiu

Mediafax acum o ora
La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acționat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei și a stației meteo, precum și pentru e

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

VIDEO Staţia meteorologică și cabana de pe Vârful Vlădeasa (Cluj) au ars într-un incendiu

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Staţia meteorologică şi cabana de pe Vârful Vlădeasa au ars, marţi, în urma unui incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, transmite Agerpres. „Pompierii din cadrul De

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 2 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

S-a spânzurat înaintea examenului de Evaluare Naţională 2025! Mama fetei a mărturisit motivul tragediei

Cancan acum 35 minute
Tragedie într-o comună din Iași! O adolescentă a decis să își pună capăt zilelor chiar înainte de a susține proba la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Mama fetei este în stare de șoc. Femeia a dezvăluit motivul care a împins-o pe fiica ei l

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 9 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 4 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°