Românii sunt sensibili la discuţiile despre sănătate. Mai bine-zis, la ştirile din domeniul sanitar, care le dau prilej de a mai sta de vorbă. Oprirea, staţionarea, încremenirea în vorbe îşi au corespondent şi în fapte. Seniori sau adolescenţi, după ce au stat de vorbă, ridică umărul stâng, îşi apleacă legănat capul şi cu o figură tristă îşi spun: „Ce să facem? Asta e!“. Şi merg mai departe. Neclintiţi în fiinţa lor. Oficialii Ministerului Sănătăţii au produs recent un proiect de lege privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Cum a decurs dezbaterea ce a precedat proiectul? La o analiză a site-ului MS, a declaraţiilor înalţilor oficiali ori a comentariilor studenţilor care au semnat o petiţie „împotrivă“, observăm mai multe aspecte: secţiunea „Rezidenţiat“ de pe site este neprofesionistă şi pe alocuri nefuncţională; comunicarea intra- şi extraministerială a fost asincronă; comunicatele de presă au fost redundante; folosirea excesivă a cuvântului „flexibilizare“ l-a făcut să sune mai mult a „încovoiere“; la nivel ministerial s-a recunoscut lipsa de seriozitate a examenului de licenţă ori a pregătirii practice din perioada rezidenţiatului; nu există o situaţie clară a parcursului rezidenţilor; s-a făcut o lectură superficială a proiectului; studenţii au perceput documentul ministerial ca fiind în defavoarea lor. Parcurgând comentariile online ale studenţilor, notăm câteva chestiuni serioase pe care le aduc în discuţie: „Am fi cam naivi să credem că ordonanţa aceasta a fost emisă pentru binele studenţilor medicinişti din România“; „Era mai bine înainte!“; „Nu vreau să îmi fie furaţi ani!“; „Să mai stăm doi ani pe bară ca stagiar, în spitalele noastre, să fii ultimul din lanţul trofic“; „Nu e normal să ne oblige să rămânem în ţară şi să ne anunţe în ultimul an că notele din timpul facultăţii contează“; „Chiar te aştepţi să înveţi ceva în aproximat