Avea dreptate Mihai Plămădeală, în cronica sa recentă, să adreseze cititorilor un apel însufleţit de a vizita neapărat expoziţia de fotografii realizate de cehul Josef Koudelka pe parcursul zilelor dramatice din august 1968, cînd Praga s-a trezit în zori de zi cu tancurile sovietice la uşă. Şirul zecilor de instantanee surprinse la faţa locului posedă o încărcătură magnetică, fantastică. Unele panouri au aproape mărimea scării 1/1, încît privitorul capătă senzaţia că e chiar în inima evenimentelor, că face parte din coloana demonstranţilor şi simte fiorul solidarităţii umăr la umăr. Nimic mai firesc decît să intri aievea în coloană, să te contamineze suflul mulţimii gîtuite de revoltă, ieşite în stradă pentru a se constitui pavăză vie împotriva invaziei ticăloase. Eşti, sufleteşte, între cei care înfruntă tancurile, gata să-i zîmbeşti încurajator freneticului fotograf care aleargă de la un grup la altul, printre cetăţeni, parcă speriat că s-ar putea să rateze un moment de răscruce, o scenă singulară, probe caracteristice pentru însuşi cursul ieşit din matcă al unei istorii suprasaturate de tiranie şi obidă.
Strada neînvinsă
Aceste fotografii conservă, în succesiunea lor, convingerea lăuntrică ce-i anima pe cei ieşiţi spontan din case – cu mic, cu mare, femei, bărbaţi – şi care au înţeles atunci că ceasul istoric le cere să fie laolaltă pentru a neutraliza agresiunea şi a apăra suveranitatea statală. Cîţiva agită steaguri ori sloganuri confecţionate la repezeală – poate vreun reflex cu iz propagandistic, rest din bagajul mitingurilor „patriotice“ la comandă. Expresia preocupată, îngrijorată a chipurilor ce defilează prin faţa obiectivului lui Koudelka reprimă din faşă orice manipulare lozincardă. Acelaşi gînd, aceeaşi hotărîre de a forma o stavilă puternică în calea cinismului, silnic autodeclarat „apărător al ordinii“. Iar chipurile soldaţilor de
