O să începem cu nişte explicaţii de ordin tehnic, ca să înţelegeţi despre ce vorbim noi aici: în fiecare judeţ din ţara asta, la nivelul prefecturii, funcţionează Colegiul Prefectural, care reuneşte, pe lângă şefii prefecturii, pe toţi directorii instituţiilor deconcentrate din respectivul judeţ. Rolul colegiului e să analizeze activitatea serviciilor deconcentrate, să implementeze programe, politici, strategii ale guvernului, să colaboreze cu alte autorităţi publice, astfel încât treburile să meargă bine şi să nu fie rău. Legea spune că şedinţele Colegiului Prefectural pot fi organizate de câte ori este cazul, dar nu mai rar de o dată pe lună.
Exact o dată pe lună au loc, în Prahova, şedinţele Colegiului Prefectural. Iar de fiecare dată, reuniunile astea înseamnă o mare bătaie de joc. În primul rând, pentru faptul că mulţi dintre membrii colegiului lipsesc în mod constant de la şedinţe. Iar aceia puţini care vin au nişte preocupări dintre cele mai interesante. Spre exemplu, şeful Inspectoratului Şcolar Prahova, Horia Toma, şi-a făcut un obicei din a purta lungi conversaţii telefonice în timpul şedinţelor. Şi vorbeşte atât de tare, încât, de multe ori, este vioara întâi, deşi conversaţiile sale nu au nicio legătură cu şedinţa. Şefa Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, Cătălina Radu, care a început că vină la aceste şedinţe abia după ce presa a scris despre chiulangiii din colegiu, uimeşte pe toată lumea cu abilitatea extraordinară de a se holba zeci de minute în iPhone-ul personal, unde citeşte, cel mai probabil, horoscopul. Când nu se holbează în telefon, doamna de la CAS mai schimbă câte o amabilitate cu câte un coleg, că doar n-o asculta la ce raportează unii şi alţii. Pe şeful Inspectoratului Județean de Poliţie Prahova l-am văzut la şedinţă doar când i-a venit rândul să-şi prezinte raportul de activitate. Singurii care au o atitudine cât se poate de
