„Dânsul a pus în operă o parte dintre proiectele administraţiei trecute. Dacă acum întrebăm ce proiecte avem făcute de administraţia Robu, va trebuie să dăm din colţ în colţ”
La o zi după ce primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a declarat că nu mai poate colabora cu viceprimarul Traian Stoia (PSD), acesta din urmă a organizat o conferinţă de presă în care a lansat o serie de atacuri.
Stoia spune că Robu are unităţi de măsură diferite în funcţie de diferite persoane, că se comportă dictatorial, nu are proiecte proprii şi să este influenţat de mafia imobiliară.
Câteva dintre declaraţiile viceprimarului Stoia:
„Această campanie va continua indiferent de părerea unora care susţin sau a unora care sunt împotrivă. (...) Dumnealui a rămas pe poziţia că-l interesează prezentul şi viitor, dar eu am continuat ce am început: lupta cu mafia ţigănească şi cu mafia imobiliară în general.”
„Am încercat să-i spun că nu este normal să evacuezi în forţă soţia unui adversar politic, dar să laşi, de când ai început mandatul, ca un prieten să ocupe ilegal un spațiu (Gârboni - n.r.).”
„USL a câştigat alegerile cu sloganul «Împreună pentru Timişoara», dar acest slogan s-a pus în practică în sensul «Eu sunt Timişoara». Dumnealui este alesul USL, nu al PNL, şi trebuie să se conformeze protocolului.”
„Eu voi continua indiferent dacă în calitate de viceprimar, de consilier local sau simplu cetăţean. Şi voi duce la bun sfârşit ce am început, indiferent de părerea domnului Robu.”
„Dânsul vorbeşte de eficienţă. A pus în operă o parte dintre proiectele administraţiei trecute. Dacă acum întrebăm ce proiecte avem făcute de administraţia Robu, va trebuie să dăm din colţ în colţ.”
„Dumnealui a conservat cangrena existentă în primărie şi moştenită din trecut. Această cangrenă a prejudiciat Primăria Timişoara cu sute de milioane de euro.”
„Oraşu