Super-taifunul Haiyan, ciclonul anunțat ca fiind cel mai violent din lume în 2013, a început să lovească Filipinele vineri, 8 noiembrie, provocând inundații și distrugând clădiri.
Ȋn dimineața de vineri, Haiyan mătura coastele de est ale arhipelagului cu vânturi bătând în rafale de 275 kilometri la oră, potrivit agenției meteorologice filipineze. El se afla deasupra insulei Samar, la aproximativ 600 de kilometri sud-est de Manila, după ce a lovit orașul de coastă Guian la 04:40), a precizat meteorologul Romeo Cajulis. Taifunul se îndreaptă rapid spre nord-vest și Marea Chinei de Sud cu viteza de 39 de kilometri la oră, potrivit aceleiași surse.
Președintele filipinez, Benigno Aquino, a avertizat joi populația să se pregătească la maxim împotriva acestei furtuni uriașe care a avut vârfuri de 380 de kilometri la oră pe când se apropia de Filipine. Potrivit Agerpres, șeful statului a atras atenția că anumite zone expuse ale frontului de 600 de kilometri al taifunului vor fi afectate de grave inundații și vânturi devastatoare, în timp ce zonele de coastă ar putea fi inundate de valuri cu o înălțime de șase metri.
Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului, potrivit apărării civile, iar alte milioane de persoane s-au baricadat în locuințe. La Manila, localitate care nu se află direct pe traiectoria furtunii, însă ar putea resimți efectele acesteia, numeroase școli au fost închise.
Philippine Airlines, Cebu Pacific și alte companii aeriene au anunțat suspendarea a sute de zboruri, cele mai multe interne, dar și internaționale. Aproximativ 16 milioane de persoane, dintre care 12 milioane în Filipine, se află pe traiectoria ciclonului. Vietnamul și Laosul urmează să fie traversate de furtună duminică.
„Este un taifun foarte periculos. Responsabilii locali (din Filipine) știu care sunt