Consider logic sa judecam ca, egalata in prelungiri la Basel, Steaua a avut si ghinion. Sa recunoastem insa ca la Bucuresti, unde si ea a egalat pe final, a avut noroc, va invit sa gandim obiectiv si cand nu ne convine.
Pe scurt, Basel ar fi meritat sa castige turul, iar Steaua returul, formatia bucuresteana reusind in Elvetia, repet aprecierea din textul scris imediat dupa partida, cea mai buna evolutie din actuala stagiune de C1.
Am citit undeva ca ar fi jucat mai frumos la Gelsenkirchen. Nu-s de acord intrucat nu-i normal sa lauzi un meci pierdut la scor. In rest, aceeasi concluzie veche de cand lumea, fotbalul nu-i pe merite, e pe goluri, restul fiind poezie. Cine marcheaza castiga, cine nu mai asteapta.
Comparativ cu prestatiile anterioare, Steaua a parut in progres miercuri seara. Nu s-a mai retras in propria-i jumatate ca speriata de bombe. Dimpotriva, a iesit la joc, a tinut ritmul si a tinut de minge, nu s-a intimidat. Scriam recent ca grupele de Liga Campionilor reprezinta o caciula prea mare pentru trupa din Ghencea. Cum aceasta s-a dovedit in doua randuri egala unuia dintre parteneri rezulta ca situatia s-a mai schimbat. S-a batut parte in parte cu Basel, dar inca nu-i capabila sa le puna probleme reale unor adversari cu anvergura lui Chelsea ori Schalke. Pana in varful muntelui mai are cale lunga de parcurs.
S-a vazut si la Basel ca Steaua constituie o echipa eterogena, pestrita, impinsa in sus de unii jucatori si trasa in jos de altii, din pacate, cam aceiasi. Inca o data s-au distins, ordinea imi apartine, Gardos, Bourceanu, Szukala, Tatarusanu si Latovlevici, exacti, siguri pe ei, bazati. Daca Tanase si, oarecum surprinzator, Stanciu au fost discreti, Georgievski si Popa au dezamagit. Nici Filip nu s-a remarcat prin nimic.
Cu un fundas aerian ca Georgievski, prins mereu pe picior gresit, nu poti emite pretentii la primava
