Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, în cadrul Consiliului Naţional al PSD, că va merge împreună cu omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă, la Bruxelles, pentru o discuţie cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
„Săptămâna viitoare, pe 14, pentru prima dată, cred, în istoria relaţiilor noastre, împreună cu domnul prim-ministru Leancă, noi doi, prim-ministrul Moldovei şi al României, mergem la Bruxelles, ne vedem cu preşedintele Barroso, cu comisarul Oettinger (Günther Oettinger, comisarul european pentru Energie - n.r.), cu comisarul Kallas (Siim Kallas, comisarul pentru Transporturi - n.r.) şi discutăm despre lucruri concrete, prin care să ajutăm Moldova“, a spus Victor Ponta.
Iniţiativa lui Ponta este o dovadă a sprijinului oefrit de Româia fraţilor de peste Prut. „Nouă ani de vorbe goale şi minciuni s-au săturat fraţii noştri de peste Prut. Cu noi la guvernare trebuie să vadă lucruri concrete, şi gazoductul, şi podul, şi linia de conectare electrică“, a mai precizat Ponta.
Premeirul nu a evitat să-l înţepe pe preşedintele Traian Băsescu, de care spune că este supărat pentru că se construieşte gazoductul Iaşi-Ungheni.
„Evident că poziţia noastră este foarte clară, de sprijin pentru Moldova. Să nu uităm însă că în toţi aceşti ani nu s-a făcut, de fapt, nimic, decât vorbe goale pentru Moldova. De 9 ani vorbe goale, voturi la nevoie şi tot felul de personaje ciudate care câştigă şi ei o sinecură. În sfârşit am reuşit şi facem lucruri concrete pentru Moldova şi eforturile lui Titus sunt importante, eforturile celorlalţi miniştri. Aţi văzut cât de supărat e preşedintele să constate că, de fapt, faimosul gazoduct (Iaşi-Ungheni - n.r.) chiar se construieşte. Şi chiar o să-l inaugurăm“, a mai adăugat premierul Victor Ponta.
Republica Moldova speră să parafeze Acordul de Asociere cu UE, la summitul de la Vil