Victor Eftimiu a irupt în literatura româna la vârsta de 22 de ani cu basmul „Înşir-te mărgărite“, a trăit peste 80 de ani, a avut o viaţă prosperă, a câştigat enorm, a scris imens şi a avut un succes considerabil, atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi, fiind director de teatre la Bucureşti, Cluj, Timişoara, academician, mason, având abilitatea strategică de a se pune bine şi a profita de toate regimurile pe care le-a străbătut cu fruntea sus, cu emfază şi cu demagogia de rigoare a epocii respective. Piese în versuri şi în proză, basme, piese istorice, mitologice, cu haiduci, filozofice, satirice, şi, bineînţeles, chiar piese realist socialiste. Catalogat de unii critici ca un Vasile Alecsandri modern, de alţii ca un Edmond Rostand român, a scris peste 40 de piese pe placul publicului, mii de poezii, 701 sonete, nuvele, schiţe, romane, publicistică, pamflete, memorii, aforistică, scrieri pentru copii şi tineret, chiar şi un roman ştiinţifico-fantastic. Balada „Măr de aur“ din „Înşir-te mărgărite“ şi „Arunci un pumn de aur“ din „Cocoşul Negru“ au fost recitate de mii de aspiranţi la favorurile Thaliei. Printre multele, marile succese, maestrul Eftimiu este autorul unei mistificări celebre, prezentând piesa Achim, tradusă de el, ca un text semnat de A. P. Cehov. A fost crezut până când, tot el, a dat la iveală adevărul. De asemenea, e autorul unor reflecţii teribile: Jos labele de pe tricolor! Sau: Sunt sătul de lichele, daţi-mi o canalie! Înfruntând ironiile confraţilor, a fost singurul autor român care şi-a comandat statuie, fiind încă în viaţă, pe care a amenajat-o în faţa blocului în care locuia (un bust semnat de Paciurea). Omul se prezenta cuceritor de inimi şi colecţionar de aplauze. Contemporanii mărturisesc că autorul „Marelui Duhovnic“, al „Atrizilor“, al „Ringalei“, al lui „Prometeu“ şi a altor zeci de piese, unele din ele pierdute, a câş