Romania de azi nu (mai) este o democratie nationala ci o ordine neo-feudala care a faramitat tara intr-o suma de baronate, de oligarhii sau de grupuri de interese locale si a transformat cetatenii in iobagi, in suspusi ai unor potentati parohiali.
Romanii de rand au renuntat la drepturile si libertatile cetatenesti in schimbul gratiei protectoare a oligarhilor locali. Spre a-si mentine puterea, amenintata de veleitati endogene si rivalitati exogene, potentatii abuzivi aflati la carma respectivelor baronate, la randul lor, au acceptat ori chiar au cautat arbitrajul corupt si coruptibil al unei conduceri centrale formate din "principi fara tara". In ceea ce ii priveste pe cei din urma, spre a-si pastra statutul si a-si perpetua sistemul de privilegii garantat de el, acestia au „inchinat” teritoriul asupra caruia domnesc (dar pe care nu-l guverneaza) strainatatii, respectiv noilor imperii european si euro-atlantic. Protectia externa (evident, generos compensata prin cedarea atributelor suveranitatii statale dar si a controlului direct asupra celor mai strategice active/resurse autohtone) este menita sa descurajeze sau sa contrabalanseze contestarile interne. In fapt, conducatorii (nominali) ai statului roman actual nu mai pot fi inscaunati fara avizul strainatatii si se mentin in scaun doar cu sustinerea ei.
Trebuie spus, totusi, ca atitudinea imperiala a UE sau SUA fata de Romania nu este atat rezultatul dorintei acestora cat efectul faptului ca romanii le-au tratat ca si cand ar fi imperii suzerane si astfel, inca o data, forma a creat continut. De asemenea, romanii au „invitat” actorii regionali si globali sa preia conducerea tarii, internationalizand luptele politice interne si lasand impresia, prin nevolnicia cronica a guvernarilor succesive, ca intr-un stat cu semnificatie strategica pentru acei actori, puterea este vacanta. Intr-un atare context s
