Târgul de Cariere de la Sibiu lansează săptămâna viitoare noi oferte de locuri de muncă. Evenimentul destinat celor care îşi caută un loc de muncă şi are loc miercuri şi joi, Centrul de Afaceri.
Vor fi prezentate ofertele de angajare şi companii din domenii precum IT, producţie şi tehnică, vânzări, servicii, financiar, marketing. Potrivit organizatorilor, cele mai importante companii din Sibiu vor fi prezente, printre acestea fiind Arvato, consacrată deja printre firmele sibiene, Stefanini şi Bearing Point.
La Târgul de Cariere sunt aşteptaţi 3.000 de tineri, cărora organizatorii le propun o ofertă variată de oportunități de carieră, workshop-uri şi întâlniri cu invitaţi speciali.
Tinerii cu studii superioare, absolvite sau în curs, cu sau fără experiență de muncă, sunt candidaţii vizaţi de companiile angajatoare.
"O altă noutate constă în implementarea sistemului Smart CV, datorită căruia candidaţii nu mai au nevoie de a-și aduce CV-ul în mai multe exemplare, în timp ce angajatorii scapă de problema tradițională „a teancului de CV-uri”. Practic, sistemul Smart CV permite scanarea CV-ului, care se stochează automat în baza de date a angajatorului, cu condiţia ca CV-ul să fie în formatul eJobs.ro", precizează organizatorii.
Evenimentul se va desfăsura acum între orele 11.00 – 19.00 în ambele zile.