Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majestate şi atât!

Publicat in Adevarul, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Iartă-ne pentru că ne-am lăsat pierduţi de minciuni şi ceaţă, iar azi Coroana nu-i în Ţară.Iartă-ne pentru că nu te iubim pe cât ar trebui. Iartă-ne pentru că nu am luptat să rămâi pe Tron şi că nu am luptat să revii la conducerea Ţării. Iartă-ne că nu mai avem timp să ne închinăm în faţa Ta ca Rege constituţional al Satului Român, iar acum alţii ocupă ilegal locul Tău. Iartă-ne că nu mai avem timp, Majestate! Iartă-ne că în afara Principesei Margareta nu vom accepta alt principe, ginere sau nepot, în locul Tău şi Majestate, doar Regele Mihai I alături de Regina Ana au loc în inimile românilor! Te iubim, Majestate, iar Românii au luptat pentru Neam şi Rege. Te iubim, Majestate, pentru că Regele nostru este o legătură puternică între Ţară şi românii din pământurile istorice furate de Stalin. Te iubim, Majestate, pentru că Regele este un simbol al unei Românii Mari, frumoase, în care oamenii pot visa la bucurii. Te iubim, Majestate, pentru că Regele crede în români şi iubeşte Neamul Românesc. Te iubim, Majestate, pentru că Regele este Istoria însăşi care Îi va oferi loc alături de marii români, mai ales că poporul îl poartă în inimă. Am suferit, suferim şi vom suferi măreţe Suveran, căci fraţii noştri sunt apăsaţi de alte stăpâniri, nimeni nu-i apără, Ţara-i slabă, haituită de lichele, iar noi nu ştim sau nu putem să facem ceva... De ne-ai conduce Tu, Regele nostru! Nu Te vom judeca, Majestate, căci ne doare şi azi ce s-a întâmplat în Marele Război, noi ştim că mereu ne-ai iubit şi ne vei iubi pe mai departe. Avem atâtea să Îţi spunem, să Te ascultăm, să înţelegem... Celor ce abia s-au născut sau se vor naşte, noi cei de azi le vom spune că Neamul Românesc are o familie scumpă de români ce au jurat că le este dragă Ţara, ai cărei bravi bărbaţi sunt Regii: Carol I Întemeietorul, Ferdinand I cel Loial, Întregitorul, Mihai I, şi au slujit România cu sprijinul Reginelor: E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°