Și, mă rog, ce a susținut Grace Slick mai an, prin 2007, de sunt eu atât de de acord cu ‘mneaei? „Poți cânta jazz, muzică clasică, blues, operă, country până la 150 de ani, dar rap-ul și rock’n’’roll-ul sunt căi prin care doar tinerii își exprimă furia”, cu apendicele „Este o prostie să mai interpretezi un cântec care nu mai are relevanță în prezent sau să exprimi sentimente pe care nu le mai ai de multă vreme”. Hell of a woman! Nu ‘geaba anturajul, golanii din trupă, dar mai ales cei ce se aflau în siajul duduiei Grace, o alintau „The Chrome Nun”, simțiseră tăișul vorbelor ei încă de la anii tinereții. Paul Kantner era „Baron von Tollbooth”, cel ce-i alintase așa, pe vremea când formau un cuplu, nu era nimeni altul decât David Crosby, lucru ce-i va face pe Kantner şi Slick, cu un alt membru Jefferson Airplane, Davis Freiberg, să înregistreze un LP numit Baron von Tollbooth & the Chrome Nun.
Grace Slick a avut probleme, în acele timpuri, cu alcoolul: în mai 1973 se va afla în pragul morții, după un accident auto major, în care mașina pe care o conducea s-a izbit de peretele unuia din tunelurile din apropierea podului Golden Gate din San Francisco. Accidentul s-a petrecut la peste 160 km/h, în timp ce se întrecea cu nimeni altul decât Jorma Kaukonen, chitaristul solo al Jefferson Airplane la acel moment; recuperarea a durat luni bune, forțând grupul să amâne programul de turnee, dar n-a împiedicat-o pe Grace să compună un cântec hazliu despre incident, „Never Argue With A German If You’re Tired”, ce va apărea pe LP-ul Jefferson din 1971, Bark.
Recunosc că n-am fost și nici n-am devenit, peste noapte, fan Jefferson Airplane: ceva nu a prins, la mine, în a-i avea la inimă, în schimb, peste atâtea zeci de ani, realizările lor sunt de căpătâi. A fost primul grup din San Francisco cu recunoaștere internațională si cel de-al doilea album al lor, Surrealistic
