Aduc astăzi în discuție un semn care arată cât de greu ne adaptăm noi, românii, la o situaţie nouă. Un semn aparent fără mare importanţă, dar care mi se pare cum nu se poate mai grăitor pentru inerţia noastră. Imediat vă spun despre ce este vorba.

Există zilnic dialoguri care alunecă inevitabil pe panta asta a banilor, fiindcă – ne convine sau nu ne convine - esenţa vieţii pe pământ este o fugă îndrăcită, fără oprire, după bani. Ne oprim din ea doar pe buza gropii, după ce ne plătim înmormântarea. Dacă, de exemplu, ajungem cu vorba la un anumit salariu pe care cineva îl câştigă la locul său de muncă, ni se indică nivelul: „20 de milioane de lei”. Sau „16 milioane”. Sau doar 12, pentru unul care este ceva mai ghinionist.

Alteori, vedem pe vreun amic de-al nostru îmbrăcat cu o cămaşă frumoasă tare, care ne-ar plăcea şi nouă, pentru a ne pune în valoare formele mai sculpturale sau mai puţin sculpturale. Imediat, ne interesăm cât l-a costat cămaşa pe proprietar, iar el ne lămureşte simplu: „700.000 de lei.” Sau „800.000 de lei”. Sau „un milion şi două sute de mii”.

Bineînţeles că nici băse nu are un salariu de 20 de milioane de lei, cu tot cu şpagă. Când ni se dau astfel de răspunsuri, cei în cauză socotesc în leii vechi, fiind vorba de salarii de 2.000 de lei sau de 1.400, nicidecum de 20 sau de 16 milioane. Iar cămaşa respectivă costă 70 sau 80 de lei, în nici un caz 700.000 sau 800.000 de lei. Pentru simplul motiv că banii s-au schimbat, în urma unei reforme monetare care a avut loc în urmă cu aproximativ zece ani. Subliniez, în urmă cu zece ani, nu în urmă cu zece zile.

În zece ani, românul nu s-a deprins să socotească în noile ordine de mărime a banilor. Cu toate că banii sunt folosiţi zilnic, nu din an în paşti, la cumpărat pâine, votcă sau ţigări. În zece ani! Să ne mai mire de ce durează generaţii până se schimbă mentalităţile noastre dat