Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul dintre Prefectură și oamenii din Pungești continuă în instanță. Instituția guvernamentală a atacat hotărârea care interzice exploatarea gazelor de șist

Publicat in 7Est, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Hotărârea votată la şedinţa de Consiliu Local (CL) Pungeşti pe data de 31 octombrie, prin care se interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, a fost atacată în instanţa de contencios-administrativ de Prefectura Vaslui pe motiv că ar fi ilegală. Totodată, acum două zile, a fost ales preşedintele de circumstanţă electorală pentru referendumul ce va avea loc pe data de 24 noiembrie.

Practic, pasul făcut de Prefectura Vaslui este acelaşi cu cel făcut şi în luna iulie, atunci când au fost acţionate în instanţa de contencios-administrativ hotărârile unui număr de 11 consilii locale pe aceeaşi speţă.

„Consiliul Local Pungeşti nu a ţinut cont de recomandarea noastră şi, întrucât a menţinut hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, a fost dată în judecată la Tribunalul Vaslui, urmând ca justiţia să se pronunţe în acest caz“, a declarat Maria Costea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui.

Pe 17 octombrie 2013, consilierii locali din Pungeşti au decis, în şedinţă extraordinară, interzicerea exploatării gazelor de şist pe raza comunei. Viceprimarul recunoaştea, încă de atunci, că hotărârea nu are şanse să obţină avizul de legalitate din partea Prefecturii Vaslui.

Pe 31 octombrie, aleşii comunei s-au reunit în şedinţă pentru a patra oară în acest an pentru a dezbate tema gazelor de şist, votând încă o dată interzicerea explorării gazelor de şist în comună.

Pregătiri pentru refendum

Prefectura Vaslui a realizat şi calendarul pentru organizarea şi defăşurarea referendumului local pentru „consultarea cetăţenilor comunei Pungeşti cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist“ din data de 24 noiembrie 2013. Miercuri, 6 noiembrie, Tribunalul Vaslui a tras la sorţi numele preşedintelui de circumscripţie electorală, acesta fiind judecătorul Cornelia Viziteu.

Urmeaz

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°