Marţi, 5 noiembrie, la Braşov, la invitaţia Asociaţiei de Ecoturism din România (AER), 40 de experţi din ţară şi străinătate au semnat o scrisoare de susţinere pentru dezvoltarea durabilă, prin ecoturism, la Roşia Montană.
Semnatarii scrisorii consideră oportun ca actualul Plan de Urbanism General (PUG) al comunei Roşia Montană (anulat de două ori de justiţie prin sentinţe irevocabile, dar reactivat ilegal de consilierii locali şi primarul aflaţi în conflict de interese - n. red.) să permită opţiunea de dezvoltare a zonei prin ecoturism, agricultură şi serviciile adiacente. "Zona poate deveni un exemplu, la nivel european, de dezvoltare alternativă, cu deplin respect pentru comunitate şi natură. Considerăm că această zonă are posibilitatea să se dezvolte armonios prin ecoturism, dacă acestui tip de dezvoltare i se creează premisele pentru a exista", a declarat Bogdan Papuc, director AER.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei Alburnus Maior, semnatarii fac parte din organizaţii precum: Naturefriends International; WWF (Fondul Mondial pentru Natură) - Programul Dunăre-Carpaţi; Asociaţia Norvegiană de Ecoturism; Asociaţia Estoniană de Ecoturism; Ecoturism Irlanda; ECEAT (Centrul European pentru Eco şi Agro Turism); BirdLife Belarus; Ecotrans, Germania; Federaţia EUROPARC, Germania; Ecological Tourism in Europe (ETE); Organizaţia de Turism din Polonia; Biroul de Turism din Estonia. Au mai semnat scrisoarea şi experţi din mediul academic, cum ar fi Universitatea Estoniană de Ştiinţe ale Vieţii sau Universitatea NAPIER din Edinburgh, Scoţia. Lista a fost completată de proprietari de afaceri în ecoturism din ţară şi străinătate.
În "Scrisoarea de susţinere a dezvoltării durabile prin ecoturism la Roşia Montană" se spune, printre altele: "Noi, experţi în ecoturism, conservarea naturii şi dezvoltare locală durabilă, ne arătăm susţinerea faţă