Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezidenţiatul olandez – fără concurs, fără „trunchiuri“ şi „ramuri“

Publicat in Viata Medicala, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Performanţele unui sistem sanitar sunt în mare parte determinate de calităţile profesioniştilor. Acolo unde învăţământul medical şi educaţia medicală continuă au standarde ridicate, serviciile medicale acordate sunt de calitate, iar populaţia este satisfăcută. În ultimii ani, toate ţările se confruntă cu (e)migrarea personalului medical, din motive diverse, nu întotdeauna legate de cuantumul veniturilor. În România, printre motive se numără calitatea învăţământului medical iniţial şi continuu, considerate o frână în dezvoltarea şi afirmarea personală şi profesională. Astfel, admiterea la rezidenţiat după media obţinută la un examen teoretic bazat pe o bibliografie de calitate îndoielnică, perspectiva instruirii în unităţi sanitare defectuos gestionate şi insuficient dotate, după o curriculă în care se acordă mai multă atenţie noţiunilor teoretice decât abilităţilor practice şi calităţilor personale, corupţia şi promovarea pe alte criterii decât cele profesionale sunt câteva dintre motivele de nemulţumire în rândul absolvenţilor. De curând, politicienii din sănătate promit viitorilor rezidenţi, pe lângă mărirea salariilor, implementarea unui nou model de pregătire, cu trunchi de instruire comun, urmat de alegerea ramurii de specializare. Deocamdată, încă se mai discută cu experţii şi cu asociaţiile de studenţi şi cu cele profesionale. Anunţata schimbare în pregătirea viitorilor specialişti ar trebui să stăvilească exodul fără precedent de medici tineri, dar efectul s-ar putea să fie contrariu, deoarece puţini mai au încredere că se va schimba ceva în bine. Pe deasupra, fiecare se poate documenta cu uşurinţă despre cum se face selecţia şi pregătirea în rezidenţiat în alte părţi de lume, iar firmele de recrutare organizează târguri de joburi şi sunt foarte active pe reţelele sociale. Un exemplu: în Olanda, admiterea în rezidenţiat nu se face prin exame

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 49 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 33 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°