Performanţele unui sistem sanitar sunt în mare parte determinate de calităţile profesioniştilor. Acolo unde învăţământul medical şi educaţia medicală continuă au standarde ridicate, serviciile medicale acordate sunt de calitate, iar populaţia este satisfăcută. În ultimii ani, toate ţările se confruntă cu (e)migrarea personalului medical, din motive diverse, nu întotdeauna legate de cuantumul veniturilor. În România, printre motive se numără calitatea învăţământului medical iniţial şi continuu, considerate o frână în dezvoltarea şi afirmarea personală şi profesională. Astfel, admiterea la rezidenţiat după media obţinută la un examen teoretic bazat pe o bibliografie de calitate îndoielnică, perspectiva instruirii în unităţi sanitare defectuos gestionate şi insuficient dotate, după o curriculă în care se acordă mai multă atenţie noţiunilor teoretice decât abilităţilor practice şi calităţilor personale, corupţia şi promovarea pe alte criterii decât cele profesionale sunt câteva dintre motivele de nemulţumire în rândul absolvenţilor. De curând, politicienii din sănătate promit viitorilor rezidenţi, pe lângă mărirea salariilor, implementarea unui nou model de pregătire, cu trunchi de instruire comun, urmat de alegerea ramurii de specializare. Deocamdată, încă se mai discută cu experţii şi cu asociaţiile de studenţi şi cu cele profesionale. Anunţata schimbare în pregătirea viitorilor specialişti ar trebui să stăvilească exodul fără precedent de medici tineri, dar efectul s-ar putea să fie contrariu, deoarece puţini mai au încredere că se va schimba ceva în bine. Pe deasupra, fiecare se poate documenta cu uşurinţă despre cum se face selecţia şi pregătirea în rezidenţiat în alte părţi de lume, iar firmele de recrutare organizează târguri de joburi şi sunt foarte active pe reţelele sociale. Un exemplu: în Olanda, admiterea în rezidenţiat nu se face prin exame