Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, vineri, că noua centrală termică din municipiu, investiţie de peste 80 de milioane de euro, a intrat în funcţiune. Oficialul a precizat că preţul de producere a gigacaloriei este cel mai mic din ţară.
"În acest moment Suceava se încălzeşte de la noua centrală termică. În mod oficial s-a făcut transferul, iar noua centrală, care funcţionează pe biomasă şi gaz natural, furnizează agent termic sucevenilor", a declarat primarul Ion Lungu din Suceava, potrivit Mediafax.
Edilul a precizat că această centrală termică este cea mai modernă, cu utilaje de ultimă generaţie şi va produce anual 270.000 de gigacalorii prin folosirea de biomasă. El a subliniat că preţul de producere a gigacaloriei este cel mai mic din ţară, de 116 lei fără TVA, la care consumatorul va mai plăti 99 de lei transportul şi distribuţia.
CITEŞTE ŞI: Cât ne va costa întreţinerea la iarnă. Cele mai scumpe facturi vor fi la Constanţa
Centrala este o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest, iar lucrările de construcţie au fost realizate de General Construct, o societate locală cu proiecte în Romania şi Germania, în timp ce furnizorul de echipamente este firma austriacă URBAS. Noua centrală urmează să producă şi energie electrică.
Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan şi biomasa. Pentru realizarea acestui proiect Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava au pus la dispoziţie terenul şi utilităţile.
Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în prezent agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la j