În primele pagini ale romanului “Vinovatul” de Lisa Ballantyne, un copil este găsit mort pe un teren de joacă în parcul Barnard din Londra. Accident? Asasinat? Cel suspectat de a-și fi ucis prietenul este un alt băiat, Sebastian Croll.
___________________________________
Sunt multe probe împotriva lui, martori credibili îl plasează la locul faptei exact în momentul în care s-a comis crima, profesori și vecini atestă comportamentul lui violent și în alte ocazii, nimeni nu-l agreează. Și totuși, cel reținut în arestul poliției sub acuzația de omucidere și trimis în judecată își clamează nevinovăția.
Avocatul Daniel Hunter îi acordă credit și încearcă să-l salveze. Pas cu pas el demontează cu abilitate învinuirile aduse clientului său și construiește o apărare solidă.
Până la urmă, procesul intentat lui Sebastian Croll îi probează acestuia inocența. Eliberarea lui din închisoare nu va fi, însă, o victorie savurată cu deliciu, dimpotrivă, va fi cea mai umilitoare înfrângere din cariera lui Daniel Hunter.
De unde atâta simpatie față de un băiat care deseori răspunde obraznic la interogatorii și care cu siguranță ascunde ceva, jucând cu măiestrie rolul de victimă fără prihană?
Cazul Sebastian Croll îi aduce aminte lui Daniel Hunter de propria sa copilărie zbuciumată. Și el a fost un băiat cu probleme, din pricina mamei sale care se droga și se purta iresponsabil, neglijându-l. Din această cauză, serviciile sociale l-au dat spre adopție, iar cea care s-a oferit să-l primească la ferma ei a fost Minnie Florence Flynn, o văduvă îndurerată de pierderea fiicei sale într-un accident de mașină.
La început, relațiile dintre cei doi sunt tensionate, băiatul jignind-o deseori pe cea care îi vroia numai binele, fuge de-acasă cuprins de furie, se încaieră cu colegii de școală. Scenel