Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITM Arad anunţă schimbările aduse Legii Zilierilor

Publicat in Glasul Aradului, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Prevederile Legii Zilierilor au suferit modificări de fond, ce sunt aplicate de luna aceasta. Inspectoratul Teritorial de Muncă anunţă modificările aduse Legii 52/2011, prin Legea 277/2013.

Astfel, după noua lege, beneficiarul de lucrări poate fi persoană fizică, persoană juridică, persoană fizică auto­rizată şi întreprinzatorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale, întreprinderii familiale, pentru care zilierul execută activităţi necalificate cu caracter ocazional.

Altă măsură nouă face referire la regimul de lucru al zilierilor minori. Aceştia vor putea lucra şase ore pe zi, dar nu mai mult de 30 de ore pe săptămână. Zilierii minori nu pot efectua activitate în timpul nopţii. Ei pot presta activităţi necalificate cu caracter oca­zional, chiar şi de la împlinirea vârstei de 15 ani, prin exceptie, dar numai cu acordul părinţilor sau al reprezentan­ţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, dacă astfel nu îi sunt periclitate dezvoltarea şi sănătatea personală.

Beneficiarul nu poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea unor activităţi în beneficiul unui terţ. Plata remunera­ţiei zilierilor se face la sfârşitul fie­ca­rei zile de lucru sau la sfârşitul pe­- rioadei activităţii, dar numai cu acordul scris al părţilor. Una din obligaţiile beneficiarului este să asigure instruirea şi informarea zilierului cu privire la activitatea pe care urmează să o presteze, riscurile şi pericolele la care poate fi expus în exercitarea activi­tăţii, precum şi cu privire la drepturile zilierului, în condiţiile prevăzute de lege. Instruirea se va face zilnic, îna­inte de începerea activităţii. „Prin Legea 277/2013 se instituie şi primele măsuri mai concrete cu privire la protecţia muncii. Astfel, beneficiarul va instrui zilierul cu privire la riscurile şi pericolele la care poate fi expus în desfăşurarea activităţii, înainte de

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cascadorul Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Adevarul acum 20 minute
Potrivit presei italiene, sportivu Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Austriacul ar fi pierdut controlul parapantei sale.

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum o ora
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°